Olivia Colman și Matt Berry, printre actorii din distribuția serialului „Great Expectations”

De: Nicoleta Lepădatu / 17.02.2022, 19:21
Olivia Colman și Matt Berry, printre actorii din distribuția serialului „Great Expectations”

FX și BBC au anunțat distribuția pentru viitoarea serie limitată „Great Expectations”, în care Olivia Colman joacă unul dintre rolurile principale, conform publicației Variety.

Versiunea în șase episoade a adaptării romanului clasic al lui Charles Dickens îi va avea în distribuție pe: Olivia Colman („The Favourite”, „The Crown”) în rolul domnișoarei Havisham, Fionn Whitehead („Dunkirk”, „Bandersnatch”) în rolul lui Pip, Ashley Thomas („Them, ” „The Night Of”) în rolul lui Jaggers, Johnny Harris („London to Brighton,”, „This Is England ’86”) în rolul lui Magwitch, Shalom Brune-Franklin („Roadkill”, „Line of Duty”) în rolul Estella, Hayley Squires („I, Daniel Blake,” „The Electrical Life of Louis Wain”) în rolul Sara, Owen McDonnell („Killing Eve”, „Women on the Verge” în rolul lui Joe, Trystan Gravelle („A Discovery of Witches”, „The Terror”) ”) în rolul lui Compeyson și Matt Berry („What We Do in the Shadows”, „Toast of London”) ca domnul Pumblechuck.

Steven Knight este scenaristul și producătorul executiv al seriei limitate. Tom Hardy, Ridley Scott, Dean Baker, David W. Zucker, Kate Crowe și Mona Qureshi vor fi producători executivi pentru BBC.

„Great Expectations”, care spune povestea maturizării băiatului orfan Philip „Pip” Pirrip, a fost lansat inițial în capitole săptămânale, începând cu decembrie 1860, înainte de a fi publicat în întregime ca roman. Serialul este a doua adaptare a lui Dickens pe care Knight a făcut-o pentru BBC și FX, el scriind anterior scenariul pentru seria limitată „A Christmas Carol” cu Guy Pearce în rolul lui Ebenezer Scrooge.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Rowan Atkinson, Sally Hawkins și Olivia Colman vor juca în „Wonka”. Filmările încep astăzi, la Londra