Reese Witherspoon și-a vândut compania media pentru 900 de milioane de dolari

De: Ana Obretin / 02.08.2021, 18:46
Reese Witherspoon și-a vândut compania media pentru 900 de milioane de dolari

Hello Sunshine, compania media înființată de actrița Reese Witherspoon, a fost vândută unui grup condus de foștii directori ai companiei Walt Disney Tom Staggs și Kevin Mayer. Acordul, susținut de fondul de investiții Blackstone, evaluează Hello Sunshine la 900 de milioane de dolari.

Hello Sunshine este deținută de Witherspoon, soțul ei, fostul agent CAA, Jim Toth și Seth Rodsky, precum și de investitorii AT&T și Emerson Collective. Reese Witherspoon și Sarah Harden, CEO, vor continua să conducă compania și să rămână acționari. De asemenea, se vor alătura consiliului de administrație al noii companii media.

Compania lui Witherspoon a produs, printre altele, serialele „Big Little Lies” (HBO), „The Morning Show” (Apple TV) și „Little Fires Everywhere” (Hulu), în care joacă și Witherspoon.

Vânzarea Hello Sunshine vine în urma altor achiziții majore pe piața media americană. Astfel, recent, Amazon a cumpărat MGM, iar WarnerMedia a fost preluată de Discovery. Iar companiile din domeniu se luptă pentru a concura pe o piață de streaming din ce în ce mai aglomerată.

Staggs și Mayer au căutat o serie de oferte în ultimele luni pentru compania lor de media care încă nu are un nume. Blackstone a susținut compania cu cel puțin 2 miliarde de dolari, șeful Joe Baratta afirmând luni, într-un comunicat, că „o creștere rapidă a cererilor pentru conținut de înaltă calitate” a fost motivul pentru care au făcut investiția.

CITEȘTE ȘI: Reese Witherspoon are stea pe Hollywood Walk of Fame (Poze)

Top 10 cele mai frumoase filme despre muzică, din anii 2000 (Video)

7 vedete care au animale de companie neobișnuite (Video)

10 actrițe care chiar știu să cânte

Foto: Profimedia Images