The Prodigy a dezvăluit un fragment din prima piesă ce va fi lansată de la moartea lui Keith Flint

De: Loredana Toma / 19.05.2021, 15:40
The Prodigy a dezvăluit un fragment din prima piesă ce va fi lansată de la moartea lui Keith Flint

Membrii trupei The Prodigy au anunțat prima piesă muzicală care va fi lansată după decesul liderului Keith Flint, în urmă cu doi ani. Melodia se numește “Beats are rolling”, iar un clip de 15 secunde a fost deja difuzat online și arată faptul că trupa și-a păstrat sunetul clasic pentru care este atât de cunoscută.

Cei doi membri supraviețuitori ai trupei, Liam Howlett și Maxim, au anunțat noua piesă printr-un mesaj publicat pe platforma Twitter, potrivit nme.com.

Fanii au reacționat imediat, unul dintre ei scriind că, “după atâția ani, încă iubește sunetul inconfundabil al trupei The Prodigy”. Vestea despre noul material muzical vine după ce fostul dansator al trupei, Leeroy Thornhill, a spus că Howlett lucrează la un nou album în memoria lui Keith Flint.

Flint s-a sinucis pe 4 martie 2019, la o lună după un concert susținut în Noua Zeelandă. Artistul avea doar 49 de ani.

“Știu că Liam vrea să finalizeze albumul pe care The Prodigy îl începuse, nu știu însă în ce stadiu este”, a precizat fostul dansator.

În luna septembrie a anului trecut, trupa a confirmat că lucrează la un nou material, urmând celui de-al șaptelea album, “No Tourists”, lansat în 2018, de altfel, ultimul pe care a apărut Flint.

Se lucreaza si la un documentar muzical

În plus, grupul a anunțat, recent, că lucrează la primul lui documentar muzical, cu ajutorul studioul din spatele proiectului “Gangs Of London”. Pentru moment, documentarul în regia lui Paul Dugdale are un titlu provizoriu, “The Prodigy”, și va fi produs de membrii formației, Howlet și Maxim. Proiectul este descris ca fiind “unul neprelucrat, fără compromisuri, o poveste foarte emoționantă a unei găști de haiduci din Essex care a intrat în vârtejul scenei rave de la sfârșitul anilor ’80 din Marea Britanie”, potrivit reprezentanților trupei.

The Prodigy a fost fondată în anul 1990, de Liam Howlett. Alături de The Chemical Brothers și Fatboy Slim, The Prodigy este creditată a fi pionier al genului big beat, foarte popular în anii 1990 și 2000. Până în 2011, formația vânduse peste 25 de milioane de albume în lumea întreagă. A fost recompensată, printre altele, cu două premii Brit, trei MTV Video Music Awards, două trofee Kerrang!, cinci MTV Europe Music Awards și a fost nominalizată de două ori la premiile Grammy.

CITEȘTE ȘI: Foști membri Judas Priest s-au reunit pentru o nouă trupă și un nou album

Billie Eilish își va lansa noul album, “Happier Than Ever”, în iulie

Alice Cooper și-a reînregistrat 12 hituri pentru un album dedicat bebelușilor

Un album din “seiful” lui Prince, “Welcome 2 America”, va fi lansat în iulie

Foto: Profimedia Images