Tom Cruise a fost jefuit în Marea Britanie

De: Ana Obretin / 28.08.2021, 09:49
Tom Cruise a fost jefuit în Marea Britanie

Actorul american Tom Cruise a fost jefuit în Marea Britanie de bunuri în valoare de mai multe mii de euro.

Hoții ar fi scanat și apoi ar fi copiat semnalul trimis de cheia contactless a mașinii de lux pe care o  conducea garda sa de corp, parcată la doar două minute de o secție de poliție, potrivit tabloidului britanic The Sun. Jaful a avut loc în noaptea de luni spre marți, în fața hotelului din Birmingham în care s-a cazat starul american.

„Am primit un raport despre furtul unui BMW X7 pe Church Street, Birmingham, în primele ore ale dimineții de marți, 24 august”, a confirmat un purtător de cuvânt al Poliției din West Midlands, care însă nu a confirmat identitatea proprietarului. „Mașina a fost găsită la scurt timp”, a adăugat acesta, explicând că „ancheta continuă”, în special având în vedere că există imagini „de la camerele de supraveghere video din zona în care a fost găsit automobilul”. Dar „toate bunurile din mașină au dispărut”, a declarat o sursă pentru The Sun, referindu-se la „unele bagaje și alte obiecte” ale actorului în vârstă de 59 de ani.

Modul de operare al hoților a fost demn de „Misiunea imposibilă”, franciză pentru care actorul filmează de mai multe luni în Marea Britanie. De altfel, Tom Cruise a provocat senzație cu multe dintre cascadoriile pentru a șaptea parte a francizei în care joacă rolul agentului Ethan Hunt, specialist în spionaj în condiții extreme.

CITEȘTE ȘI: Tom Cruise a prezentat la CinemaCon din Las Vegas o cascadorie din „Mission: Impossible 7”, pe care o consideră cea mai periculoasă din cariera sa

Tom Cruise, obligat să termine filmările la “Mission: Impossible 7” în 21 de zile

Tom Cruise, despre motivația de a lucra în pandemie: “Oamenii mei și-ar fi putut pierde casele”

Foto: Profimedia Images