Viața bate filmul: William Shatner a devenit cel mai în vârstă om care ajunge în spațiu

De: Ana Obretin / 14.10.2021, 08:36
Viața bate filmul: William Shatner a devenit cel mai în vârstă om care ajunge în spațiu

Actorul american William Shatner a făcut istorie devenind cea mai în vârstă persoană care a ajuns vreodată în spațiu. Căpitanul Kirk și alte trei persoane au ajuns cu succes, miercuri, pe o orbită a Pământului, în a doua misiune cu echipaj uman a capsulei New Shepard a companiei Blue Origin, deținută de Jeff Bezos.

Actorul de 90 de ani și ceilalți trei membri ai echipajului au experimentat 4 minute de imponderabilitate înainte ca vehiculul spațial să fie parașutat și să aterizeze în siguranță în deșertul din vestul Texasului, miercuri seară, potrivit The Hollywood Reporter.

Jeff Bezos a deschis trapa capsulei, a băgat capul în interior și a salutat astronauțiii. Shatner a ieșit al doilea și a rostit un „Wow”, după care l-a îmbrățișat pe Bezos, care ulterior a deschis o sticlă de șampanie.

William Shatner: Cea mai profundă experiență pe care mi-aș putea-o imagina

„Ce mi-ai oferit este cea mai profundă experiență pe care mi-aș putea-o imagina. Sunt atât de plin de emoție cu privire la ceea ce tocmai s-a întâmplat. Este extraordinar. Sper să nu mă mai refac niciodată din asta. Sper să păstrez ceea ce simt acum. Nu vreau să-l pierd (sentimentul, n.r.). Este mult mai mare decât mine și viața”, a spus actorul care l-a interpretat pe căpitanul James T. Kirk din „Star Trek”.

Alături de Shatner au mai ajuns în spațiu vicepreședintele misiunii și al operațiunilor de zbor al Blue Origin, Audrey Powers, fostul inginer NASA Chris Boshuizen și mogulul software Glen de Vries.

Anterior, cea mai în vârstă persoană care a ajuns în spațiu a fost pilotul de testare Wally Funk, care avea 82 de ani când a participat la prima misiune cu echipaj uman a capsulei Blue Origin, în iulie. Din acea echipă au mai făcut parte Bezos, fratele său Mark și adolescentul Oliver Daeman. Acea misiune a durat aproximativ 15 minute, având loc la o altitudine de circa 107 kilometri.

CITEȘTE ȘI: George Takei vrea sa uneasca fanii Star Wars si Star Trek impotriva Twilight

De 12 ani, un personaj emblematic din „Star Trek” se odihnește printre stele, la propriu

A murit unul dintre cei mai iubiți actori din Star Trek

Foto: Profimedia Images