Actori de succes cu trupe muzicale

De: Cătălina Matei / 24.09.2014, 11:47
Actori de succes cu trupe muzicale
Ei sunt actorii - cântăreţi cei care au jucat în filme de excepţie, dar care au adunat şi mii de oameni la concertele lor. Să îi cunoaştem.

1. Ryan Gosling – „Dead Man’s Bones” – ca şi cum nu alergau îndeajuns femeile după acest sex-simbol, actorul Gosling şi-a mai făcut şi o trupă muzicală.

Trupa a fost fondată în 2008, alături de prietenul său Zach Shields. Albumul lor de debut a fost lansat pe 6 octombrie 2009 şi s-a intitulat „Arcade Fire”. Au colaborat atunci cu un cor de copii format de basistul Flea de la RHCP.

Pentru a face lucrurile şi mai atrăgătoare, Ryan cânta sub numele de Baby Goose. El şi prietenul său aveau în comun pasiunea pentru subiectele bizare, iar versurile pieselor erau despre fantome şi monştri. În orice concert, trupa era acompaniată de un cor de copii din zona respectivă.

Ryan ştie să cânte la pian şi violoncel, şi ceva chitară, parcă din dorinţa de a subilinia că este… perfect!

2. Zooey Deschanel – „She & Him” – trupa s-a înfiinţat după ce Zooey a trimis un demo cu piese despre care nu ştia nimeni muzicianului M. Ward, în 2008. Acesta a fost atras imediat de vocea ei şi aşa au început să colaboreze.

Primul album s-a numit „Volume One” şi a inclus cover-uri după The Beatles şi Smokey Robinson, precum şi piesele proprii. Al doilea album a fost „Volume Two” şi a reuşit să se claseze pe cele mai bune poziţii ale topurilor muzicale. A avut numeroase concerte şi turnee în Europa.

În 2011 a lansat al treilea album „A Very She & Him Christmas”. Albumul a stat pe prima poziţie în topurile din SUA timp pe 8 săptămâni şi a fost un album extrem de bine vândut pe amazon.com.

3. Jada Pinkett Smith – „Wicked Wisdom” – soţia lui Will Smith nu a stat nici ea departe de muzică. A ales stilul heavy metal. În 2002 a format trupa hardcore „Wicked Wisdom” în care a activat ca solist vocal sub numele Jada Koren. Jada şi trupa ei au cântat în deschiderea concertului lui Britney Spears din 2004, a cântat anul următor la Ozzfest, a mai avut apariţii televizate etc.

4. Johnny Depp – „The Kids” – a cântat în tinereţe cu trupa, iar acum, în 2014, are planuri de revenire în muzică. Mulţi nici nu ştiau că el poate să cânte.

La vârsta de 12 ani, Depp şi-a convins mama să-i cumpere o chitară electrică, instrument de care s-a îndrăgostit iremediabil. A renunţat la şcoală pentru a face muzică, dar când a decis să revină la studii după doar două săptămâni, decanul l-a sfătuit să continue cu munca şi visul său. A avut ceva succes pe plan local cu The Kids, ba chiar a cântat în deschiderile concertelor unor artişti precum Iggy Pop, The Pretenders, Ramones, Stray Cats, etc. Au realizat repede că nu prea se îmbogăţesc din muzică şi s-au orientat către noi joburi.

Din fericire pentru Johnny, prietenul său Nicolas Cage i-a sugerat să dea o probă pentru o audiţie. A avut mult noroc de atunci. La MTV Movie Awards Depp s-a urcat pe scenă şi a cântat două piese, după ce a luat trofeul MTV Generation Award. În luna aprilie, Depp a cântat în duet cu Marilyn Manson la Revolver Golden Gods Awards. Şi-a făcut mereu timp pentru pasiunea sa, iar de-a lungul anilor a contribuit la albumele unor artişti şi trupe celebre precum Oasis, Shane McGowan of the Pogues, Marilyn Manson şi la soundtrack-ul pentru Once Upon A Time in Mexico.

5. Steve Martin – „The Steep Canyon Rangers” – actorul a făcut cunoştinţă cu scena la 17 ani, cântând la banjo. Instrumentul i-a fost alături şi mai târziu, în cariera de stand-up comedy.

A primit şi premiul Grammy – la categoria Best Country Instrumental Performance – în urma piesei la banjo din remake-ul Earl Scrugg din 2001.

Steve Martin a cântat alături de cvintetul Bluegrass – The Steep Canyon Rangers în multe concerte şi turnee. Împreună au întregistrat opt albume, pe unele dintre acestea având şi colaborări impresionante precum cea cu Paul McCartney.

În 2010, a primit premiul Grammy pentru Best Bluegrass Album.