Cabral şi Bendeac în juriu la “Românii au talent”?

Apropo.ro / 18.07.2014, 17:56
Cabral şi Bendeac în juriu la “Românii au talent”?
Două vedete vin în locul lui Mihai Petre în rolul de juraţi ai emisiunii “Românii au talent” de la PRO TV.
Astfel, alături de Andra şi Andi Moisescu vor apărea la pupitrul juriului Cabral şi Mihai Bendeac.  Potrivit Reporter Virtual, după plecarea lui Mihai Petre la Antena 1, golul lăsat de acesta în juriu va fi acoperit nu de una ci de două vedete. 
 
Foto: Pro TV Magazin
 
Mihai Bendeac a avut în ultimul timp un contract cu Prima TV, însă audienţa sub aşteptări a emisiunii sale a făcut ca părţile să nu prelungească înţelegerea.
 
Foto: PR PRO TV 
 
După ce a prezentat  o lungă perioadă de timp “Poveştirile de noapte” la Acasă TV, Cabral trece în această vară la cârma unei emisiuni pe care o va prezenta la PRO TV alături de Laura Cosoi. Din 28 iulie, PRO TV dă startul show-ului “Trăieşte-ţi vara”, o emisiune interactivă, care va fi difuzată în direct, de luni până vineri, de la ora 17.30, de pe plaja din Mamaia. Se pare că, între timp, acesta a fost cooptat şi în juriul emisiunii “Românii au talent”.
 
Deocamdată nu e sigură menţinerea cuplului de prezentatori Smiley – Pavel Bartoş pentru viitorul sezon.