Mihai Ristea participă la show-ul “Dansează printre vise”

De: Cătălina Matei / 22.09.2014, 00:00
Mihai Ristea participă la show-ul “Dansează printre vise”
Cântăreţul intră în această toamnă în competiţia care duce dansul la un alt nivel, „Dansează printre vise”, care va începe în curând la Antena 1.

„Sper ca vârsta să funcţioneze în avantajul meu de această dată. Sunt în acel moment al vieţii când simt că trebuie să accept multe provocări şi cât mai diverse. Fiind primul proiect de acest gen la care iau parte, pot să spun că reprezintă o noutate în activitatea mea, dar şi o ieşire din zona de confort”, a declarat Mihai.

Deşi Mihai nu a reuşit până acum să se ţină de un program serios de mers la sală, ştie că antrenamentele pentru emisiune sunt foarte solicitante. „Voi face tot ce-mi stă în putinţă să fac faţă antrenamentelor. Cred că programul intens şi emoţiile de care voi avea parte pe durata acestui show mă vor face să îmi schimb şi modul de viaţă”, a mai precizat artistul, care se teme cel mai mult de faptul că emisiunea va fi difuzată în direct. „Teama mea cea mai mare vine din faptul că o să fie live, iar greşelile nu sunt o opţiune. Mă trec fiori”, recunoaşte Mihai.