Ozana Barabancea: Ştiu că sunt frumuşică. "Totuşi este un ceva acolo care îmi spune că sunt grasă"

Ozana Barabancea, jurată la ”Te cunosc de undeva” şi o mare artistă, a trecut în ultima perioadă printr-o serie de schimbări despre care vorbeşte fără ocolişuri într-un amplu interviu acordat Florentinei Fântânaru în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparenţe”.

Ozana Barabancea susţine că, deşi a slăbit foarte mult, nu se va opri aici şi va continua să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a obţine tonusul pe care şi-l doreşte.

 

”Pierderea acestor kilograme în aşa scurt timp nu este încă primită de interiorul meu şi de mentalul meu. Eu încă mă uit în oglindă şi mă gândesc ce grasă sunt. Eu ştiu că sunt frumuşică, acum trăsăturile se văd mai bine, ochii se văd mai mari, machiajul stă mai bine pe mine. Şi totuşi este un ceva acolo care îmi spune că sunt grasă. Dar voi slăbi şi mai mult, am început şi sala, fac exerciţii, fac masaj”, mărturiseşte Ozana Barabancea în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparenţe” de la Antena Stars.

Artista a dezvăluit că este nevoită să fie foarte disciplinată cu alimentaţia şi nu-şi permite nicio încălcare a regulilor impuse de medic.

”Zilele trecute era să mor. Am zis că pot sări peste o masă, beau apă şi va fi ok. Nu a fost. Fiul meu a fost nevoit să sune de cinci ori medicul care m-a operat. A înţeles ce mi s-a întâmplat şi mi-a spus că nu am ce face, trebuie să suport” , a dezvăluit Ozana Barabancea.

 

Galerie foto

Comentarii
ABONARE