Noul primar al Capitalei, întreţinut de soţie? Cum arată şi unde lucrează aceasta

De: Nicoleta Nicolae / 27.11.2015, 09:45

Noul primar al Capitalei, întreţinut de soţie? Cum arată şi unde lucrează aceasta
Răzvan Sava este noul primar general interimar al Capitalei, votat de Consiliul General, într-o şedinţă extraordinara de la începutul săptămânii.

Noul primar al Capitalei are 46 de ani, de profesie inginer, şi este consilier în Consiliul General al Bucurestiului din 2012, din partea PNL.

Potrivit declaraţiei de avere din iunie 2015, Razvan Sava are un teren de 480 mp în oraşul Pantelimon şi un apartament de 140 mp, achiziţionat în anul 2010, în sectorul 1 al Capitalei. Noul primar interimar conduce un Jaguar fabricat în 2006, deţine bijuterii de 20.000 de euro şi obiecte de arta de alte 20.000 de euro.

Razvan Sava este căsătorit cu Claudia Cătălina Sava, director la ASF, conform wowbiz.ro.

Din declaraţia de avere a noului primar, rezultă că anul trecut el a avut un venit de doar 11.913 lei (circa 2.700 de euro pe an) de la Consiliul General al Municipiului Bucuresti, asta deşi Sava este acţionar în două firme. În timpul acesta, sotia sa a avut venituri de 273.465 de lei de la ASF, adică peste 62.000 de euro.