12 rețete supă cremă

Apropo.ro / 07.03.2015, 13:00
Supa cremă, fie că este cu toate legumele proaspete de la piață, cu țelină, morcovi, mazăre sau conopidă, este un preparat delicios pentru toate vârstele, dar și de Post. Dacă vrei să încerci supele cremă alege-o pe cea mai gustoasă dintre cele 12 rețete de supă cremă ce urmează.

Supa cremă de legume este un preparat tocmai bun dacă ai declarat război kilogramelor în plus, dar și în perioada postului. Nu ai nevoie decât de legume proaspete de la piață, pofta de a găti și bucătăria te așteaptă!

1. Rețetă supă cremă de legume (opțional smântână)

Ingrediente supă cremă de legume (opțional smântână)

2 cartofi

2 morcovi

2 păstarnaci

o ceapă

1/2 țelina medie

un ardei

200 g conopidă

1/4 legătură pătrunjel

ulei, sare și piper

supa crema legume

Mod de preparare supă cremă de legume (opțional smântână)

Pentru această rețetă putem folosi orice fel de legume preferăm sau avem la îndemână. Nici felul în care tocam legumele pentru aceasta supă crema nu este bătut în cuie, deoarece acestea oricum vor fi mai apoi pasate, așa că putem economisi timp și le putem toca în bucăți mai mari.

Punem la fiert aproximatv un litru și jumătate de apă, adăugăm puțină sare și punem legumele în momentul în care apa începe să fiarbă. Este indicat să punem mai întâi legumele care fierb mai greu (cum ar fi păstarnacul, morcovul, țelină) și apoi restul, însă eu nu mi-am mai bătut capul și le-am pus pe toate în același timp.

Ținem legumele la fiert în jur de 20-25 minute, apoi le scotem într-un castron și lăsam supa crema de legume să fiarbă în continuare la foc mic.

Pasăm legumele cu blenderul (în cazul în care nu avem un blender, putem pasă legumele cu ajutorul unei furculițe sau chiar le putem trece printr-o sită). Adăugăm treptat în supă piureul de legume obținut și amestecăm pentru a ne da seama care este consistenta acesteia. Dacă ni se pare prea groasă, putem subția supa crema de legume cu puțină apă fierbinte. Mai lăsăm supa crema la fiert încă zece minute, timp în care adăugăm sare (dacă mai este cazul), piper și o lingură sau două de ulei, iar la sfârșit punem pătrunjelul tocat mărunt. Supa cremă de legume este o rețetă de post, însă la servire putem adăuga și smântână.

2. Rețetă supă cremă de conopidă

Ingrediente supă cremă de conopidă

450 g conopida

2 cartofi

un morcov

100 ml lapte

100 ml smântână

o linguriță faină

apă, sare și piper

supa crema conopida

Mod de preparare supă cremă de conopidă

Desfacem conopida buchetele, tăiem cartofii cubulețe și morcovul rondele. Punem la fiert un litru de apă cu sare și atunci când începe să clocotească adăugăm buchețelele de conopida și legumele tăiate. Acoperim oală cu un capac și lăsam legumele la fiert în jur de 20 minute.

După ce legumele s-au înmuiat, le scoatem cu o paletă și le punem în vasul în care urmează să le pasam. Pasam cu un blender conopida, cartofii și morcovul până când acestea se transformă într-un piure destul de subțire. Separat desfacem faina în lapte astfel încât să obținem un sos alb (nefiert).

Transferăm piureul de conopidă într-o oală și o punem pe foc. Apoi adăugăm în supă crema de conopida sosul alb făcut din lapte cu făină și amestecăm, în tot acest timp focul trebuie să fie mic. Pentru a ajunge la consistența dorită, peste supa crema de conopida adăugăm și câteva polonice din zeama în care au fiert legumele (eu am pus trei polonice).

Lăsăm supa crema de conopida la fiert la foc mic aproximativ cinci-zece minute, adică suficient de mult încât să dea în clocot și apoi o luăm de pe foc. După ce s-a mai răcit un pic, adăugăm smântâna și amestecăm până când aceasta se încorporează în totalitate în supă crema de conopidă.

3. Rețetă supă cremă de mazăre (opțional cu smântână)

Ingrediente supă cremă de mazăre (opțional cu smântână)

500 g mazăre

200 ml lapte

4 morcovi

2 cepe

o legătură mărar

sare, piper și ulei

supa crema mazare

Mod de preparare supă cremă de mazăre (opțional cu smântână)

În cazul în care dorim să preparăm o supă crema de post, atunci putem renunța la cei 200 ml de lapte.

Spălam și curățăm legumele, apoi tăiem morcovii rondele groase iar ceapă o tăiem în bucăți mai mari. Punem la foc un litru de apă, adăugăm puțină sare și punem ceapă, morcovul și mazărea la fiert în momentul în care apa începe să clocotească.

Un sfert de oră ar trebui să fie suficient pentru a se fierbe legumele. Însă, pentru mai multă siguranță, nu strica totuși să le încercăm. Apoi scoatem legumele din apă în care au fiert și le punem într-un alt vas. Pasam legumele cu ajutorul unui blender până când legumele se transformă într-o pastă omogenă (putem folosi chiar și o furculiță pentru a păsat). Transferăm într-o cratiță pasta de mazăre obținută și o punem la foc.

Adăugăm treptat laptele în supă crema de mazăre, amestecând tot timpul. Apoi punem în același mod și o parte din zeama în are au fiert legumele, „reglând” astfel supa crema de mazăre în funcție de preferințe. Mai lăsăm supa cremă de mazăre la foc mediu încă 5-10 minute, iar la sfârșit adăugăm mărarul tocat mărunt și amestecăm bine. Supa crema de mazăre se poate servi cu o lingură de smântână.

4. Rețetă supă cremă de ciuperci

Ingrediente supă cremă de ciuperci

500 g ciuperci

700 ml lapte

1 ceapă

1 lingură de făină

ulei, sare și piper

supa crema ciuperci

Mod de preparare supă cremă de ciuperci

Tăiem ceapă în bucăți mai mari și o punem la călit în câteva linguri de ulei încins (putem înlocui uleiul cu un cubuleț de unt). Tocam și ciupercile, dar nu foarte mărunt, pentru că oricum le vom pasă puțin mai târziu. După ce călim ceapă un minut-doua, adăugăm ciupercile și le lăsăm la foc mediu timp de câteva minute (până ce se evaporă sucul lăsat de ciuperci). După ce au scăzut ciupercile, turnam laptele în supă crema de ciuperci (pentru a fierbe mai repede, putem pune laptele deja cald).

Lăsăm supa cremă de ciuperci la fiert în jur de 15-20 minute, la foc mediu. După ce au fiert ceapă și ciupercile, oprim focul și le pasam cu blenderul. În funcție de cât de subțire este supa cremă, vom mai adăuga sau nu faina. În cazul în care este nevoie, punem din nou supa crema de ciuperci la fiert și o îngroșam cu făină diluată în câteva linguri de supă. O mai lăsăm cinci minute la fiert, apoi o condimentam după gust cu sare și piper. Supa crema de ciuperci merge de minune cu crutoane, deci în timp ce este la fiert putem prăji câteva cubulețe de pâine.

5. Rețetă supă cremă de dovlecei

Ingrediente supă cremă de dovlecei

1 kg dovlecei

250 ml lapte

un morcov

o ceapă

un cartof

o legătură mărar

ulei, sare și piper

supa crema dovlecei

Mod de preparare supă cremă de dovelecei

Spălam dovleceii, îi curățăm de coajă și îi tăiem cubulețe. În cazul în care dovleceii pe care îi avem sunt mai bătrâni, trebuie să avem grijă să le scoatem și miezul cu semințe. Curățăm de coajă și celelalte legume (morcovul, ceapă și cartoful), apoi le tăiem cubulețe. Pentru că mai apoi le vom pasă, nu are niciun rost să le tocăm mărunt. Punem într-o cratiță dovleceii și celelalte legume, turnam laptele și completăm cu apă (sau lapte) cam atât cât să le acopere. Pentru varianta de post a supei crema de dovlecei, putem să punem numai apă.

Adăugăm puțină sare (și o lingura-doua de ulei, în cazul în care nu folosim lapte) și lăsam legumele la fiert circa 20-30 minute. Pentru a obține o supă crema de dovlecei cât mai aromată, indicat ar fi să punem la fiert odată cu legumele și o floare cu semințe de mărar. După ce s-au fiert, pasam cu blenderul dovleceii și celelalte legume. În cazul în care supa crema de dovlecei ni se pare prea groasă, o mai subțiem cu puțin lapte sau apă și apoi o mai lăsăm câteva minute la fiert. La sfârșit, tocăm mărarul și îl adăugăm în supă cremă de dovlecei, după ce am luat-o de pe foc.

6. Rețetă supă cremă de țelină

Ingrediente supă cremă de țelină

3-4 țeline

2 cepe mici

3 cartofi

250 ml lapte

50 g unt

apă sau zeamă de carne

smântână

sare

o legătură de pătrunjel verde.

supa crema telina

Mod de preparare supă cremă de țelină

Se curăța țelina și ceapă, se spală și se pun la fiert, fie în apă, fie în zeama de carne. Se lasa să fiarbă 30 de minute, după care se adăuga cartofii, curățați și spălați.

Când legumele au fiert, se strecoară supă în alt vas, se trec legumele prin sită, se subțiază cu laptele și cu zeama în care au fiert, se sărează, se adăugă untul și se lasa să fiarbă, pe foc potrivit, până se îngroașe supa. Se poate servi și cu crutoane din pâine, prăjite în unt.

7. Rețetă supă cremă de legume și creveți

Ingrediente supă cremă de legume și creveți

450g creveți

4 linguri ulei de măsline

1 ceapă mare, tocată

1 bulb mare de fenicul, tăiat mărunt

2 morcovi mari, tocați

150ml vin alb sec

1 lingura brandy

400g conserva de roșii tăiate

1 litru supă de pește

1 linguriță de paprikă

150ml smântână lichidă

8 creveți mari

supa crema de creveti

Mod de preparare supă cremă de legume și creveți

Prăjești ceapă, fenicului și morcovii în ulei de măsline vreo 10 minute, până ce legumele se înmoaie un pic (într-un bisque autentic, carapacele crustaceelor sunt prăjite de asemenea în ulei – ca să lase aroma – și apoi mărunțite la blender într-o pastă fină, care îngroașă supa).Adaugi vinul și brandy-ul, fierbi 1 minut ca să se evapore alcoolul, apoi adaugi roșiile, supă de pește și paprikă. Acoperi și fierbi 30 de minute, la foc mic. Între timp, tăi creveții mărunt.

Pui supa într-un blender și o mixezi până devine cremoasă. Dacă vrei să fie foarte fină, o treci apoi printr-o sită. Ia puțin timp, dar merită.

Pui supa înapoi într-o oală curată, adaugi creveții și fierbi 10 minute, apoi o mixezi iar la blender. O lași la frigider peste noapte, iar înainte de a o servi o încălzești într-o oală, după ce ai adăugat și smântână lichidă. O ornezi cu niște creveți trași în unt și frunzele de fenicul.

8. Rețetă supă cremă picantă de creveți

Ingrediente supă cremă picantă de creveți

300 g. întregi

250 ml smântână dulce

1 cartof mare

1 ceapă medie spre mică;

2 morcovi tineri (eventual o tulpină de țelină);

fulgi de chili – un sfert de linguriță, în funcție de cât sunt de iuți;

o linguriță de cognac – facultativ.;

apă, sare.

supa crema picanta creveti

Mod de preparare supă cremă picantă de creveți

Legumele curățate se fierb în apă cu sare. Tulpină de țelina doar în ultimele trei minute. Se scot pe o farfurie și se păstrează supă pentru risotto-ul de mâine. În apă nouă cu sare adusă la fierbere, cam cât să-i acopere cu un deget, se pun creveții spălați de glazură de gheață și se fierb circa 4 minute împreună cu fulgii de chilli măcinați în râșnița.

Se scot cu o spumieră creveții și se curăța de crusta. Păstrați câteva bucăți întregi pentru decor și ca să le dați de lucru mesenilor. Ceapă dulce și cartoful împreună cu creveții curățați, icrele lor delicioase (aproape o lingură de data aceasta) se pun într-o cantitate mică din apă în care au fiert creveții și se pasează fin cu mixerul vertical.

Se aduga restul de supă de creveți, se îngroașă cu smântână dulce pusă din belșug, se omogenizează și se fierb împreună două minute pe foc foarte foarte mic împreună cu linguriță de cognac. Se stinge focul și se pun legumele fierte (morcovul și tulpină de țelina tăiate bucăți) Se poate asezona cu frunze verzi de „pătrunjel chinezesc” – coriandru, sau pătrunjel.

8. Rețetă supă cremă de dovleac

Ingrediente supă cremă de dovleac

1 kg de dovleac

2 cepe mici

1 ardei gras roșu

o felie de ghimbir groasă de 0,5 cm

sare, piper

supa crema dovleac

Dovleacul – este sursa de vitamina A pentru organism

Mod de preparare supă cremă de dovleac

Curățăm dovleacul de coajă și semințe și îl tăiem cuburi cu latura de cca 2 cm. Îl punem la fiert, cu capac, împreună cu ceapă, ardeiul gras și ghimbirul tăiate cubulețe potrivite și apă cât să le acopere 1-2 degete, sare și piper.

Puteți înlocui ghimbirul cu 2 căței de usturoi pe care îi puteți pune pisați în ultimele 15 minute de fierbere. Pasăm totul în blender când sunt fierte legumele și se mai răcesc. Servim cu iaurt sau smântână.

9. Rețetă supă cremă cu usturoi și smântână

Ingrediente supă cremă cu usturoi și smântână

1 litru supă de pui

50 grame unt

2 linguri de făină

10 căței de usturoi

6-7 cartofi medii

100 ml smântână dulce

crutoane

cașcaval

pătrunjel verde

sare, piper

supa crema cu usturoi

Mod de preparare supă crema de usturoi și smântână

Se taie cartofii cubulețe și cățeii de usturoi în felii. Într-o oală de supă se topește untul la foc mic.

Se adauga usturoiul și se lasă la rumenit 1 minut. Se pun 2 linguri de faină și se mai rumenește puțin după care se adauga supa de pui, cartofii cubulețe.

După ce fierb bine se pasează și se adauga smântână. Se ornează cu pătrunjel verde.

10. Rețetă supă cremă de pui cu crutoane

Ingrediente supă cremă de pui cu crutoane

500 g carne de pui;

1 ceapă;

1 rădăcină de pătrunjel;

2 morcovi;

1 păstârnac;

2 cartofi potriviți;

100 ml lapte;

1 lingura faina;

3 l apă;

crutoane de pâine;

pătrunjel verde;

sare;

piper.

supa crema pui

Mod de preparare supă cremă de pui cu crutoane

Carnea de pui se spală și se pune la fiert în 3 litri de apă rece, cu un praf de sare. Se spumează de mai multe ori.

Când supa nu mai face spumă, se adăugă legumele (ceapă, pătrunjelul, morcovii și cartofii), curățate, spălate și tăiate în două.

După 40 de minute, când carnea și legumele sunt bine fierte, se ia vasul de pe foc și se strecoară totul.

Carnea de pui și legumele se mixează în robot până devin pasta, apoi se adăugă în vasul cu supa limpede.

Faina se amesteca, separat, cu laptele, cu sarea și piperul, și totul se pune în vasul cu supa-crema. Se mai lasa pe foc aproximativ 5 minute.

Supa se servește în farfurii, cu pătrunjel verde, tocat fin, și cu crutoane de pâine.

11. Rețetă supă cremă de broccoli cu crutoane

Ingrediente supă cremă de broccoli cu crutoane

– 1 căpățână broccoli proaspăt sau o pungă de broccoli congelat

– 2 cartofi curățați și tăiați în patru

– 1 ceapă curățată și mărunțită

– 1/2 rădăcină de țelină

– 1 legătură de pătrunjel/mărar proaspăt

– 2 căței de usturoi

– sare, piper

– 4-5 linguri ulei de măsline presat la rece

– apă

– iaurt degresat (opțional)

– cașcaval, opțional

Pentru crutoane

– 2 felii de pâine

– 3-4 linguri ulei de măsline presat la rece

– piper, puțin usturoi granulat

supa crema broccoli

Mod de preparare supă cremă de broccoli cu crutoane

Pune puțin ulei de măsline într-o cratiță și călește ceapă. Ca să eviți prăjirea ei, poți să adaugi câteva linguri de apă. Amestecă floretele de broccoli, țelina, cartofii. Acoperă-le cu apă și lasă-le la foc mediu până se înmoaie. Când legumele sunt gata, se ia cratița de pe foc și se lasă puțin să se răcească. Se adaugă în blender și se mixează adăugând apă în funcție de consistența pe care o dorești. Se condimentează.

Pentru a face crutoanele poți să prăjești pâinea sau o pui la cuptor sau pe o farfurie pe calorifer ca să fie uscată. Se rupe, se pune în tigaie și se stropește cu ulei de măsline. Se presară condimentele și se lasă puțin la foc mediu. Puteți adăuga cașcaval ras pe deasupra.

12. Rețetă supă cremă de cartofi cu crutoane

Ingrediente supă cremă de cartofi cu crutoane

500 gr. cartofi

1 buc. morcov

1 buc. pătrunjel

1 buc. țelină

1 buc. păstârnac

sare

o lingură de unt (sau un gălbenuș de ou)

verdeața

cuburi de franzela prăjite

supa crema cartofi

Mod de preparare supă cremă de cartofi cu crutoane

Se pun cartofii la fiert în 1,5 l de apă rece cu sare, împreună cu zarzavaturile. Când s-au înmuiat se dau prin sită numai cartofii, zarzavaturile se strecoară. Se adăugă pătrunjel verde tocat

Se servește amestecată cu un gălbenuș, sau unt pus în farfurie. Supa se toarnă peste crutoanele din pâine.