Friptură rustică de miel după reţeta câştigătorului MasterChef, Petru Buiuca

Apropo.ro / 11.04.2015, 10:00
Friptură rustică de miel după reţeta câştigătorului MasterChef, Petru Buiuca
Pentru că de Paşte majoritatea respectă tradiţia de a mânca miel, câştigătorul concursului MasterChef, Petru Buiuca, recomandă o friptură rustică de miel care se poate asezona cu legume la alegere.Iată reţeta!
Ingrediente:
 
 
– 3 căţei Usturoi
 
2 buc. Ceapă galbenă 
 
–  1 vârf cuţit Cimbru 
 
–  1 linguriţă Boia de ardei iute 
 
-2 linguriţe Boia de ardei dulce
 
1 lingura Sos de soia 
 
150 ml Vin roşu sec 
 
150 ml Apă necarbogazoasă
 
– 10 buc. Roşii cherry
 
–  200 g Cartofi dulci
 
– 350 g Mazăre 
 
–  1 kg Miel
 
– 1 linguritaBoabe de muştar
 
– 200 g Măsline fără sâmburi
 
sare şi piper după gust
 
 
Mod de preparare:
 
Curăţăm carnea de miel, dacă e pulpă, de pieliţe, de grăsime (dacă e în exces) şi o dezosăm, dacă este cazul. Apoi o tăiem cuburi mari şi o amestecăm cu usturoiul tocat, ceapă galbenă tăiată cubuleţe, cimbru, boia, boabele de muştar, sosul de soia şi 50 ml de vin roşu. 
 
Marinăm carnea la temperatura camerei pentru aproximativ o oră. Apoi o prăjim aproximativ 5-7 minute, amestecând încontinuu. Asezonăm cu sare şi piper.
 
 
Punem conţinutul prăjit într-o tavă, pe care o introducem la cuptor împreună cu o parte dintr-un amestec de 100 ml de vin roşu şi 150 ml de apă, după ce am preîncălzit cuptorul la 150 ° C. Ţinem mielul în cuptor la 175 ° C sau la foc mediu aproximativ 60 de minute. Verificăm din când în când şi turnăm din compoziţia de vin cu apă peste el. După aproximativ 60 de minute scoatem o bucată de carne şi o înţepam. Dacă iese un suc clar, înseamnă că avem carnea gata. Dacă iese sânge, mai ţinem încă 15-20 minute, în funcţie de preferinţă sau de cât de mari sunt tăiate cuburile.
 
Cu 20 de minute înainte de a scoate carnea din cuptor, punem în tavă măslinele amestecate cu roşii cherry întregi, cartofii dulci, curăţaţi de coajă şi tăiaţi cuburi mici (de aproximativ 1 cm), precum şi mazărea boabe. Asezonăm cu sare şi piper. Le ţinem şi pe acestea 15-20 de minute, în funcţie de cât de coapte le dorim, la o temperatură de 150 ° C. Se serveşte totul cât e cald.
 
Poftă bună! Friptura de miel însoţită de legume e perfectă pentru o masă tradiţională de Paşte.