Al patrulea film din franciza „Toy Story” va fi lansat în 2017

Apropo.ro / 09.11.2014, 07:00
Al patrulea film din franciza
Studiourile Walt Disney au anunţat, joi, că vor produce un nou film din seria "Povestea jucăriilor/ Toy Story", cea mai de succes franciză a companiei Pixar, pelicula urmând să fie regizată de John Lasseter şi lansată în 2017.
„John (Lasseter, n.r.) a creat «Toy story» şi a regizat primele două filme ale seriei şi este minunat să îl avem din nou alături de noi şi să regizeze unul dintre cele mai valoroase bunuri ale noastre”, a declarat directorul executiv al Disney, Bob Iger.
 
Acesta a catalogat „Povestea jucăriilor 3 / Toy story 3”, film lansat în 2010, ca fiind „un succes enorm”, cu încasări, în cinematografe, de peste un miliard de dolari, la nivel mondial, şi 10 miliarde de dolari obţinute din vânzarea cu amănuntul.
Potrivit lui Iger, nivelul încasărilor demonstrează că „aceste personaje minunate sunt în mod clar la fel de iubite şi relevante pentru public ca întotdeauna”.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
„Toy story” a fost primul lungmetraj realizat de Pixar Animation Studios, în 1995, transformând faimoasele personaje animate Woody, cowboy-ul de jucărie, şi astronautul Buzz Lightyear în simboluri ale culturii pop, conform Mediafax.
 
Primul film al seriei a obţinut încasări de 362 de milioane de dolari la nivel mondial, iar „Povestea jucăriilor 2/ Toy story 2”, lansat în 1999, a avut încasări de 485 de milioane de dolari.
 
Disney a cumpărat Pixar în 2006, într-o tranzacţie de 7,4 miliarde de dolari.