Alec Baldwin: Asistentul care i-a înmânat arma, concediat după un incident similar

De: Ana Obretin / 26.10.2021, 10:31
Alec Baldwin: Asistentul care i-a înmânat arma, concediat după un incident similar

Asistentul de regie Dave Halls, care i-a înmânat lui Alec Baldwin arma cu care acesta a ucis-o pe Halyna Hutchins, a fost concediat dintr-un alt film după un incident care a implicat o armă de foc.

Dave Halls este una dintre persoanele aflate în centrul anchetei deschise după ce Baldwin a împușcat-o mortal pe directoarea de imagine Halyna Hutchins pe platourile de filmare pentru westernul „Rust”. Descris drept un profesionist cu experiență, acesta avea reputație proastă. Mai precis, asistentul de regie a permis să aibă loc practici periculoase pe platourile de filmare unde a lucrat, potrivit NBC News.

CITEȘTE ȘI: Glonțul fatal din arma cu care a tras Alec Baldwin era adevărat. Unde a ajuns ancheta

Cine era Halyna Hutchins, cineasta ucisă pe platoul de filmare de Alec Baldwin?

Un precedent din 2019

Dave Halls lucra ca asistent de regie la filmul „Freedom’s Path”, în 2019, când o armă a explodat în mod neașteptat. Un membru al echipei de sunet a fost rănit. Dave Halls a fost apoi concediat din echipa de producție a filmului și înlocuit. Dave Halls este cel care, pe platourile de filmare pentru „Rust”, i-a înmânat pistolul lui Alec Baldwin informându-l că nu este încărcat. El „nu știa că arma era încărcată cu muniție reală”, a spus un polițist de la biroul șerifului din Santa Fe.

Halyna Hutchins a fost ucisă în timp ce Alec Baldwin repeta pentru o scenă

CITEȘTE ȘI: Vedete care au ucis în viața reală: De la Tupac la Oliver Stone, Sid Vicious

Hutchins a fost ucisă joi, în timp ce Baldwin repeta pentru o scenă. El urma să îndrepte un revolver în direcția obiectivului unei camere. Aceasta este declarația regizorului filmului, Joel Souza, rănit și el în incident. Souza a spus că actorii și echipa au fost asigurați că Baldwin mânuia un pistol „rece”, ceea ce înseamnă că nu avea cartușe adevărate. Protocoalele de siguranță impuneau ca armurierul filmului, Hannah Gutierrez-Reed, să verifice pentru a se asigura că pistolul este gol. Apoi pistolul trebuia verificat de două ori de asistentul de regie, Dave Halls, înainte ca acesta să fie înmânat actorilor. Souza și Hutchins și-au poziționat echipamentul și au stat de vorbă cu Baldwin. Acesta le-a arătat cum plănuia să scoată arma din toc și atunci aceasta s-a descărcat, scrie Variety. Lovită în piept, Hutchins a fost transportată cu elicopterul la un spital din New Mexico. Acolo i-a fost pronunțat decesul. Femeia avea 42 de ani.

CITEȘTE ȘI: La 62 de ani, Alec Baldwin a devenit tată pentru a șaptea oară

Foto: Profimedia Images