Alina Puşcaş încurcă lumea… pe scenă!

De: Cătălina Matei / 10.04.2014, 12:05
Alina Puşcaş încurcă lumea... pe scenă!
După o absenţă îndelungată din zona actoriei, prezentatoarea show-ului “Te cunosc de undeva” de la Antena 1 revine la marea sa dragoste, de data aceasta pe scenă! Alina Puşcaş joaca în piesa “Încurcă lumea”, în regia lui Cătălin Bugean, pe “scândura” din clubul “La Scena”. Cât despre viaţa sa amoroasă, vedeta Antenei 1 ne-a mărturisit că este, încă, o femeie măritată!

– Cum ai ajuns în distribuţia piesei “Încurca lume”?

În distribuţie am ajuns în urma castingului pe care Cătălin Bugean, regizorul piesei, îl organizase acum vreo două luni de zile. El ştia foarte bine că nu am mai jucat niciodată pe scândură, dar poate că acest lucru a fost cu atât mai tentant, atât pentru el, cât şi pentru mine. Eu am fost foarte încântată de idee, pentru că ştiam că teatrul este un exerciţiu perfect de stăpânire a scenei. M-am entuziasmat şi am acceptat fără să clipesc, mai ales din dorinţa de a acumula noi experienţe care, iată, se completează perfect şi cu proiectele de televiziune actuale.

 

– Ai mai jucat pe o scenă până acum?

Nu am mai jucat pe o scenă până în present, dar pot să vă spun, din ceea ce am simţit la repetiţii, că “Încurcă lume” nu va fi, cu siguranţă, singurul meu proiect de teatru.

– Ce ne poţi spune despre personajul tău?

Personajul Olga, pe care îl interpretez în piesa “Încurcă lume”, nu este unul uşor, deşi aşa pare la prima citire a textului. Olga este o jună vaporoasă, toată în danteluri şi pomăduri, chiar damă de verde, de care s-a amorezat infamu’…

 

– Cât de dor ţi-a fost de actorie?

Atât de dor mi-a fost de actorie, încât mi-am asumat riscul de a începe proiectul “Încurcă lume” care, de fapt şi de drept, nu are nici o legătură cu actoria pe care am mai făcut-o până acum în “Narcisa Sălbatică”.

 

– Până acum, care a fost cea mai mare provocare pentru tine, în ce priveşte actoria?

Nu cred că am avut parte de suficiente roluri de film sau teatru, astfel încât să am un termen de comparaţie şi să pot declara care a fost cea mai mare provocare actoricească. Eu propun să revenim cu întrebarea în vreo cinci ani.

 

– Ce rol crezi că n-ai putea interpreta niciodată? Şi de ce?

Nu cred că aş refuza vreodată un rol. Nu cred că n-aş putea să interpretez ceva anume, atâta timp cât mi-aş dori foarte mult şi aş munci la fel de mult sub îndrumări regizorale.

 

– Cine este actorul / actriţa ta preferată?

Actorul meu preferat, în prezent, este Ryan Gosling.

 

– Ce personaj de serial ţi-ar fi plăcut să joci?

Mi-aş dori să joc un rol negativ, pentru că mi se pare că ar avea mai multă substanţă, ar fi o provocare cu adevărat să caut prin cotloanele sinelui meu detalii personale care ar putea contura un astfel de personaj.

 

– Între filmările pentru emisiunea de la Antena 1 şi piesa de teatru, când mai ai timp şi pentru tine?

Am timp şi pentru mine, pentru că la “Te cunosc de undeva!” nu filmez zilnic, iar la teatru repetăm cel mult de două ori pe săptămână câte două ore. Momentan alte responsabilităţi nu am, aşa că pentru mine există timp din belşug.

 

– Ce se întâmpla cu statutul tău civil: căsătorită, divorţată? Relaţia ta cu Viktor în ce stadiu se afla acum?

Statutul meu civil oficial este încă de căsătorită, dar statutul meu real este cel de despărţită, separată, din octombrie 2013. Am stabilit ca la sfârşitul lunii aprilie să rezolvăm şi partea de acte de divorţ în varianta amiabilă, la notar. Ne-am separat de anul trecut, am avut câteva tentative şi încercări de reîmpăcare dar, într-un final, am decis că este mai bine să punem punct relaţiei. Culmea este că am rămas prieteni buni şi continuăm să ne sfătuim, să ne vorbim cu drag. Viktor este un om extraordinar, alături de care am împărţit cinci ani frumoşi. Îmi este drag şi-l voi respecta până la adânci bătrâneţi.

 

– Ce planuri ai de Paşti?

Deocamdată nu mi-am făcut planuri dar, mai mult ca sigur, voi petrece Paştele în Ardeal, cu familia mea.

Cătălina Matei