Cătălin Radu Tănase – Carina şi cele trei poveşti de suflet

– De ce ai ales povestea ”Şoarecele şi elefantul”?

Pentru că e un basm a cărui învăţătură se aplică tuturor vîrstelor, chiar şi nouă – ”copiilor mari” – şi este uşor accesibil şi piticuţilor. Animale, acţiune, morală, lăudăroşenie şi pedeapsa primită de personajul încrezut. Are de toate. A fost pentru prima oară cînd l-am citit. Mi-ar fi plăcut să-l citesc atunci cînd eram şi eu pici, dar nici acum nu a fost tîrziu.

– Fetiţa ta te-a văzut pe site?

Nu. Carina e în vacanţă şi e în pauză de televizor, darămite de Internet. Nu a descoperit Internetul şi computerul la 3 ani şi jumătate. Are tot timpul. Acum, cred că e mai important să se joace în aer curat, să picteze, să facă forme din nisip şi să asculte poveşti citite seara, la căpătîiul patului.

– Dar cum crezi că vor reacţiona copiii care vor accesa rubrica pe site?

Sper din suflet să le placă. La cît sînt şi eu de copil, încă, sper într-un succes.

– Ce poveşti îi plac Carinei?

Depinde de povestitor. Bunica ei îi spune poveşti improvizate ad-hoc, despre fenomenele naturale. Mama ei îi citeşte cărticelele clasice, iar mie îmi cere să îi spun la culcare, în 90% din cazuri, aceleaşi trei poveşti. Sînt inventate de mine: una e despre Carina, alta despre o ştire cu un elicopter. Singura poveste ”oficială” este cea cu Winnie The Pooh. Cînd renunţă, foarte rar, la cele trei poveşti, iau la rînd cărţile pentru copii. Obligatoriu trebuie să fie tot trei poveşti. Sînt doar extrem de dezamăgit că, în ziua de azi, cărticelele pentru pici sînt variante prescurtate ale poveştilor originale, deformate, trunchiate, sărăcite. Îmi pare foarte rău, pentru că îmi aduc aminte de variantele integrale şi de savoarea poveştilor aşa cum au fost ele scrise demult de tot.

Micuţa pictoriţă

– La ce poveşti cu tîlc apelezi atunci cînd vrei să o înveţi ceva?

De exemplu, din povestea cu Winnie a înţeles că nu e bine să fii lacom, iar din povestea care se cheamă ”Titi” şi-a luat resursele să renunţe la primul ei ursuleţ, care este făcut ferfeniţe. Am adaptat povestea, l-am scos la pensie pe Titi şi acum are un nou Titi, roz de data aceasta. Este cel pe care îl strînge în braţe mai tot timpul. Uneori, sînt şi eu invidios pe ursuleţul ei de pluş, aşa de mult îl iubeşte.

– Care sînt pasiunile ei? Şi cum reuşeşti să te ”integrezi” printre ele?

Pictează, îi place la nebunie la nisipar şi la locul de joacă. Cînd am timp, le facem pe toate împreună. De ce nu m-aş copilări, alături de făptura cea mai importantă din viaţa mea?! – Ce îşi doreşte să devină cînd va fi mare? Încă e prea mică pentru asta. Cred că îşi schimbă ”meseria” de la o zi la alta.

Poveştile bunicii

– Tu cu ce basme ai crescut?

Cu cele romăneşti, în primul rînd, dar şi cu Grimm şi Andersen. Pînă să le citesc eu, mi le citea bunica mea, un om de o bunătate, înţelepciune şi mărinimie sufletească uriaşe. Mi-e aşa de dor de ea…

– Ce personaj preferat aveai în copilărie?

Era un vulpoi… am uitat cum îl chema. Cred că mi-a plăcut cel mai mult. Apoi, ciocănitoarea Woody, coiotul Wylie…

– Dacă ai fi din nou pici, care ar fi primul lucru pe care l-ai face?

O trăsnaie cît casa de mare, dar e secret. Nu vă spun un cuvinţel despre asta!