Cătunul Runcuri, locul unde oricine se poate întoarce în timp

Apropo.ro / 02.03.2009, 00:00
Cătunul Runcuri, locul unde oricine se poate întoarce în timp
Duminică, 8 martie, în emisiunea “Te vezi la Ştirile PRO TV”, Cristian Tabără ajunge într-un loc spectaculos, neprihănit de goana contemporană: cătunul Runcuri din inima Munţilor Apuseni. Aici, un speolog local a avut buna inspiraţie să facă din cîteva case bătrîneşti, pur tradiţionale, o atracţie turistică inedită.

Povestea turismului din Runcuri, un cătun cu doar opt gospodării, a început să se scrie cînd Viorel Lascu, un aeronaut-speolog, a cumpărat cîteva case ţărăneşti, pe care apoi le-a renovat ingenios şi responsabil, păstrînd cît de mult cu putinţă din farmecul lor de odinioară. El a îndrăznit să amenajeze inclusiv pivniţele şi cocinile, iar acum occidentalii plătesc fără a clipi pentru a petrece o noapte sub acelaşi acoperiş sub care obişnuiau să se adăpostească animalele.

Dacă iniţial numai prietenii călcau pragul “pensiunilor” sale arhaice, cu timpul vorba a circulat peste mări şi ţări şi astfel locul a ajuns să fie vizitat de nemţi, olandezi sau francezi, avizi de o porţie zdravănă de natură. Nici măcar drumul neasfaltat care permite accesul în Runcuri nu îi dezarmează, ba dimpotrivă, ei consideră că face parte din farmecul locului. Nu de puţine ori, oaspeţii veniţi la Runcuri l-au ascultat cîntînd pe bătrînul Dorel Codoban, singurul meşter din zonă care mai ştie să fabrice un instrument muzical cunoscut numai de bihoreni: vioara cu goarnă.

Oamenii locului par însă să nu aprecieze pe deplin frumuseţea şi unicitatea zonei. Şi asta deoarece Peştera Cîmpenească, o adevărată minune naturală a zonei, care adăposteşte una din cele mai mari cascade subterane ale Europei, a devenit o groapă de gunoi cît se poate de reală. Din păcate, peştera a ajuns să fie renumită pentru cele cîteva zeci de metri cubi de peturi care o sufocă.

Calea prin care aceste deşeuri ajung acolo demonstrează faptul că localnicii aruncă gunoiul pe malul apei. Revoltat de această realitate, Viorel Lascu a încercat, împreună cu o echipă de speologi, reecologizarea zonei, fapt care i-a atras numele de “Omul peşterilor”. Numai la ultima acţiune desfăşurată, cei de la asociaţia Salvaspeo din Bihor au scos din peşteră nu mai puţin de 90 de metri cubi de peturi.

Te vezi la Ştirile PRO TV – duminică, 13.15, PRO TV