Copii, minciuni şi alibiuri

De: Mioara Tronaru / 02.06.2013, 14:00
Copii, minciuni şi alibiuri
Cel mai recent sezon al reality-show-ului ”Kourtney & Kim Take Miami”, al cincilea, a ajuns la final. Ultimul episod, intitulat ”Copii, minciuni şi alibiuri: Partea II”, va fi difuzat duminică, 2 iunie 2013, la ora 22.00, la E!

Celebrele surori şi-au stabilit reşedinţa, pe parcursul câtorva luni, în exoticul oraş de pe malul Oceanului Atlantic.

Alături de Kourtney, la Miami a locuit şi iubitul ei, Scott, alături de cei doi copii ai cuplului – Mason şi Penelope. Pe lângă pregătirea pentru rolul său de gazdă a emisiunii “The X Factor”, sora lor, Khloé – care le este şi partener de afaceri – le-a vizitat la Miami, pentru a vedea ce mai fac surorile ei, dar şi pentru a se asigura că investiţia ei în magazinul DASH este protejată şi pentru a-şi face părerile ascultate.

În ultimul episod al sezonului 5, se dezlănţuie un adevărat infern când familia află cum Kim a angajat un detectiv particular ca să îl urmărească pe Scott. De asemenea, Kim are veşti foarte importante!