Cristina Cepraga, despre cea mai mare dorinţă

– Cristina, ai un rol în filmul iatalian “L’ultima foglia”. Ce ne poţi spune despre acest proiect?

Eu deţin rolul secundar feminin. În linii mari, povestea este, aşa cum spune însuşi  titlul, “Ultima frunză”, adică “toamna” unei relaţii de dragoste. Aşa că şi în viaţa reală se întâmplă ca relaţiile să dureze ori pentru interese meschino-sociale, ori pentru că ne e frică să ne rupem ori pur şi simplu se termină… Dureros este când doar unul dintre aceştia simte că nu mai iubeşte şi celalat încă da. În această convalescenţă emoţională evident intervine al treilea element, noutatea… În acest context artistic personajul meu reprezintă “cealaltă femeie”, dar ceea ce e interesant  la acest proiect este finalul deschis, interpretabil…O să înţelegeţi când o să vedeţi filmul.

– În acest film eşti o tânără româncă, care lucrează la periferia Romei şi visează să se reîntoarcă într-o bună zi în România. Tu îţi doreşti să te reîntorci şi să trăieşti definitiv în ţara ta natală?

Eu sunt de 9 ani în Italia dar nu exclud posibilitatea de a mă întoarce în România. La un moment dat negociam cu un teatru să revin în ţară. O să vedem. Probabil la un moment dat mi-ar plăcea să şi predau ca şi asistent, dar toate la timpul lor.

– Unde a fost prezentat până acum “L’ultima foglia”?

Am avut premiera în aprilie în cadrul Festivalului de film independent de la Roma, RIFF.

– Pe lângă acest film, în ce proiecte mai eşti acum implicată în Italia?

Momentan aştept să filmez în două producţii, “Viaţa lui Botticelli” şi continuarea lui care se tot amână din motive de producţie şi nu se poate estima o dată concretă. Nu depind de mine.Pe lângă asta am împreună cu partenerul meu de viaţă un magazin monomarca “Goodqueen” de T-shirt şi accesorii fashion în centrul Romei şi eu mă ocup atât de el precum şi  de o colecţie limited edition de bijuterii în argint. Probabil ne vom dezvolta şi în alte ţări. Sperăm şi în România.

– Cum decurge relaţia cu soţul tău, James? Ce planuri de vacanţă aveţi pentru această vară?

O să plecăm în vara asta în Hong Kong (oraş pe care îl cunosc de ani buni) pentru mai multe proiecte. Nu exclud posibilitatea de a ne muta din toamnă acolo o perioadă. Eu continui cu studiul în zona filmului şi mi-ar plăcea să lucrez în paralel şi pentru festivaluri de film. Am experienţă, am fost în trecut şi în jurii de specialitate, vorbesc patru limbi străine şi în Hong Kong este unul dintre festivalurile foarte apreciale. Neavând o meserie fixă de birou nu îmi pun problema “vacanţa de vară”, unde merg în concediu. Eu plec în februarie cum plec în octombrie…sau nu merg deloc.

– Cât de des vii în România?

Nu sunt mândră  de răspunsul meu dar vin în ţară doar pentru întâlniri cu oameni din zona filmului, să vedem dacă putem colabora, sau să îmi văd familia.Din păcate n-am mai venit în ţară de ceva vreme,  de mai bine de 5 luni. De aceea o să  vin curând să îmi vizitez familia şi prietenii. Promit!

– Ai primit propuneri recente din ţară de a juca în  filme şi telenovele aici?

În toţi aceşti  ani au fost dar încă aştept acea propunere  “deosebită”.

– Ce rol  ţi-ar plăcea să interpretezi pe viitor? Ce personaj ţi-ar fi pe plac? Preferi mai mult roluri negative sau pozitive?

Am tot spus-o. Nu mă interesează dacă e bun sau rău personajul ci cât de bine e scris scenariul şi cine îl regizează. Îmi doresc să joc într-un film românesc. Din păcate am jucat mai mult afară decât în România. Nu neg că acest lucru ar fi o prioritate pentru mine acum.

– Cu ce mari actori ţi-ai dori să joci într-un film de cinema?

Orice profesionist de la care pot să învăţ. Nu neg că mereu am avut o slăbiciune aproape bolnavă pentru De Niro.

– Ce-ţi lipseşte cel mai mult din ţară?

Cred că cel mai mult familia, sentimentul acela de “acasş”, prietenii dar şi să joc în limba romană. Sunt nuanţe pe care le poţi aprofunda doar  în limba maternă.

3 lucruri pe care nu le ştiai despre Cristina Cepraga

În primul rând, tot ce a apărut în presă despre mine în trecut este cu totul şi cu totul inventat.  Personal, m-au rănit aceste lucruri la momentul respectiv. Acesta a fost şi motivul care m-a împins să încep o viaţă realmente de la ZERO în altă ţară. Nu îmi place să fiu persoană publică. Prefer să nu apar deloc.

Sunt un om corect şi sensibil care mereu a vrut şi o să continui să doresc să ajut cum pot “oamenii” în general. Cea mai interesantă creaţie…De aceea tot ce înseamnă asociaţii umanitare sau ONG-uri, le voi susţine aşa cum voi putea eu. Voi continua să studiez “omul”  în general şi să îmi dedic forţele şi energia în a-l înţelege şi ajuta.

Dana Popa