Cristina Stoicescu şi Alex Velea – Un duel inexplicabil pentru o pereche fruntaşă

Apropo.ro / 14.04.2008, 00:00
Cristina Stoicescu şi Alex Velea - Un duel inexplicabil pentru o pereche fruntaşă
Au ajuns la duel deşi formează una dintre cele mai bune perechi din concurs. Imediat după ce au ratat un dans din cea de-a patra emisiune a acestui sezon, Cristina ne-a spus că a uitat pur şi simplu paşii şi astfel coregrafia nu a mai avut nici o legătură cu ce învăţaseră ei. Alex şi Cristina sînt extrem de talentaţi şi luptă în continuare cu tărie pentru ca micuţa Cristina Ciobănaşu să aibă o copilărie frumoasă.

Alex Velea – Greşeala e omenească
“Imediat după primul dans, ne-am dat seama cît de mult am greşit şi ne-am controlat foarte tare reacţiile pentru ca micuţa Cristina să nu ne vadă adevăratele emoţii şi să nu fie şi ea afectată de faptul că vom intra la duel. Ne-am ataşat foarte mult de Cristina, poate şi pentru faptul că este un copil care îţi intră uşor la suflet. Ne-a impresionat faptul că duce o viaţă foarte grea, dar ea trece peste greutăţile vieţii ca un om mare. Avem încredere în Dumnezeu, greşeala e omenească şi sîntem siguri că vom depăşi cu bine momentul de criză în care ne aflăm. Nu pot reproşa nimic nici juriului şi nici coregrafei”.

Cristina Stoicescu – “Trebuie să ne autodepăşim!”
“A fost un şoc pentru noi faptul că ne-am încurcat atît de rău în timpul dansului, s-a petrecut ceva ciudat. Fiecare om are momente proaste în viaţă, din păcate la noi s-au nimerit chiar în timpul concursului. Ne pare nespus de rău că am intrat la duel, nu ni s-a mai întîmplat pînă acum să uităm coregrafia, dar avem încredere în noi şi ştim că vom trece cu bine peste acest duel. Ne dorim din suflet să putem face pentru Cristina ceea ce am făcut pentru soţul meu. De această dată însă, e o competiţie foarte strînsă. Dar vom lupta cu toate forţele pentru ca ea să poată trăi decent. Ei îi lipseşte în primul rînd copilăria şi apoi îi lipsesc banii pentru studii”.

Cristina Ciobănaşu – “Nu m-au dezamăgit!”
Bunica a fost singurul sprijin pe care micuţa de 11 ani l-a cunoscut pînă acum. I-a oferit din puţinul ei şi, din acest motiv, Cristina îi rămîne veşnic recunoscătoare. Mama Cristinei lucrează în oraş şi nu are timp foarte mult să stea cu ea. “Tatăl meu, oricît de mult s-ar strădui, nu îmi poate asigura un viitor decent. După ce vin de la şcoală, îmi fac lecţiile ca mai apoi să am timp şi de treburile gospodăreşti. Aş vrea să am ca­mera mea, o baie şi bucătărie. Îmi doresc o casă normală, cu condiţii decente de trai. Mi-aş dori să mă pot bucura de copilărie aşa cum fac şi ceilalţi copii şi să îmi pot con­tinua studiile muzicale. Îmi do­resc să devin cîntăreaţă”, spune ea.

Coregrafa Victoria Bucun – 30 de ani de experienţă
Dansează de la 7 ani şi pînă acum a fost coregraf la “Dansez pentru tine”, în ediţiile anterioare, pentru perechile formate din Carmen Stepan şi Victor Slav şi Alex şi Cristina Stoicescu. Declară că punctul ei forte în meserie este credinţa, iar cel slab – timiditatea. Descrie relaţia pe care o are cu Alex şi Cristina drept una foarte sinceră.