De ce sunt temperaturi ridicate în centrul Pământului?

De: Dragos Tanase / 09.01.2015, 14:11
De ce sunt temperaturi ridicate în centrul Pământului?
Pământul este format din multe straturi - crusta, mantaua și centrul. Stratul cel mai aproape de suprafață este crusta. Ea e făcută din piatră solidă, iar dedesubt, pe suprafața contintentelor, are o grosime între 30 și 50 de kilometri.

Următorul strat, mantaua, ajunge la o adâncime de circa 2.900 de kilometri. Și acesta e făcut din piatră solidă. Cea mai adâncă parte a pământului este centrul, care are un diametru de aproape 3.380 de kilometri.

Din cauza căldurii prea mari, materia din centru este lichidă. Unii oameni de știință au sugerat că există un centru interior de materie solidă, care are aproape 2.575 de kilometri în diametru.

O teorie despre originea pământului spune că, inițial, el a fost un vârtej de gaze și praf. O parte din gaze sau răspândit în spațiu. Praful s-a strâns laolaltă din cauza gravitației și a devenit pământ solid.

În praful devenit solid erau prinse elemente radioactive. Un element radioactiv este activ încontinuu, producând căldură. Căldura radioactivă a crescut, treptat, temperatura pământului. La final, praful din mijloc a început să se topească.

Materialul topit a ieșit la suprafață și a eliminat căldura în mediul înconjurător. Apoi, suprafața s-a întărit și a format începuturile crustei pământului.

În urmă cu circa 3 milioane de ani, crusta pământului era deja bine dezvoltată. Sub ea, însă, pământul a rămas foarte fierbinte. Căldura produsă de elementele radioactive nu s-a mai eliminat niciodată.