Decat sarac și cinstit, mai bine celebru și bogat

Facultatea de Medicina a UCLA (Universitatea din Los Angeles) a primit, la 8 mai, 200 de milioane de dolari. Este cea mai mare donație facuta vreodata unei instituții americane de învațamant și cercetare – în plus, oferita fara vreo clauza asupra modului cum urmeaza sa fie cheltuiți banii.

Generosul donator este aceeași persoana care, tot în aceste zile, e gata sa lupte în justiție cu autoritațile locale din Malibu, împotriva planului lor de a construi un nou drum de acces catre plaja. Necazul filantropului e ca drumul ar urma sa treaca atat de aproape de luxoasa lui casa, încat privirile indiscrete ale trecatorilor de rand ar ajunge sa-i surprinda orice mișcare.

Astfel de contradicții sunt cat se poate de definitorii pentru portretul unui personaj mai curand complicat decat complex, de numele caruia se leaga o mulțime de barfe și cancanuri, dar și o lista impresionanta de bunuri culturale deja clasicizate, de la albumele Eagles, Nirvana și John Lennon pana la filmul American Beauty.

E vorba de David Geffen, magnat american al industriei de divertisment, la ora actuala unul din cei mai bogați oameni de la Hollywood, a carui avere a fost estimata de revista Forbes la 2 miliarde de dolari în 2000, 3,4 miliarde de dolari în 2001 și 4 miliarde de dolari în 2002.

Cei ce îi știu numele doar de pe albumele scoase de casa de discuri omonima și din afișele filmelor pe care le-a produs vor avea o surpriza neplacuta sa vada ca, la el acasa, Geffen e considerat de mulți un monstru de rapacitate și un exemplu de imoralitate. Evident, o mulțime de miliardari sunt considerați astfel.

Ceea ce altora însa li se trece cu vederea, în cazul lui e prezentat ca scandalos, fiindca o mare receptivitate estetica e de așteptat îndeobște sa se asocieze cu o conduita angelica în relațiile de afaceri.

Astfel încat obiectivitatea e lucru rar cand e vorba despre articole sau carți scrise despre David Geffen.

De partea cealalta, omul nostru a încercat sa-și apere cu orice preț reputația: prin 1996, cand un ziarist de la Wall Street Journal l-a anunțat ca vrea sa scrie o carte despre el, a încercat pe toate caile sa-l împiedice și și-a pus prietenii sa refuze orice interviu; ulterior a acceptat cu greu sa coopereze, pentru ca în 2000, cand cartea a aparut, s-o califice drept „gunoi” și „goana dupa senzațional” și sa încerce sa-i opreasca tiparirea.

Rezultatul a fost ca Geffen a devenit înca mai antipatic decat imaginea lui în cartea respectiva, iar biografia cu pricina a devenit un best-seller.

Necunoscuții de la Eagles

David Lawrence Geffen s-a nascut în 1943 într-o familie de imigranți evrei din Ucraina stabiliți în Brooklyn, New York. Mama, o croitoreasa energica, a avut cel mai important rol în formarea personalitații lui; l-a considerat un copil minune și i-a prezis mereu ca va ajunge celebru.

În liceu, pasiunea lui era teatrul; juca în piesele puse în scena la școala și se ducea mereu pe Broadway, nu numai ca sa vada show-urile, ci și ca sa cumpere bilete și sa le vanda cu suprapreț (cel puțin așa susține biograful lui de la Wall Street Journal).

În 1961 s-a înscris la Universitatea din Texas, Austin, pe urmele fratelui sau mai mare Mitchell, dar a parasit-o dupa doi ani și s-a întors acasa, pentru a se angaja ca plasator în studiourile CBS Television City.

De aici a fost dat afara în noiembrie 1963, dupa ce l-a lovit pe un individ din public care aplaudase la aflarea știrii despre asasinarea lui Kennedy.

Anul urmator, pretinzand ca e varul producatorului muzical Phil Spector și prezentand o diploma falsa care atesta ca și-ar fi terminat studiile superioare, a reușit sa se angajeze la William Morris, cea mai mare agenție de impresariat artistic din lume la acea vreme.

Aici s-a afirmat repede, reușind sa ajunga, din responsabil cu sortarea corespondenței, unul din cei mai prețuiți agenți, adica descoperitori de talente.

Inițial, David nu era interesat sa reprezinte cantareți, ci actori de film, dar a înțeles ca nu aceștia vor avea încredere într-un agent atat de tanar și ca ar trebui mai curand sa se orienteze spre tinerii muzicieni.

A lucrat cu grupul Peter, Paul&Mary, cu Janis Joplin și cu Laura Nyro, o compozitoare și interpreta care l-a impresionat atat de tare, încat și-a abandonat slujba la agenție și a devenit managerul ei, ceea ce a relansat cariera acesteia, iar pe el l-a facut milionar la numai 27 de ani.

S-a mutat la Los Angeles, unde pentru scurt timp a lucrat la alta agenție de impresariat. Si, fiindca n-a reușit sa încheie cu Atlantis contracte pentru Jackson Browne și Crosby, Still & Nash, și-a creat în 1970 propria casa de discuri, Asylum Records (nume ironic, un „azil” declarat pentru artiștii de valoare refuzați de alte case).

Foarte curand, Geffen a fost rugat de Jackson Browne sa încheie un contract de înregistrari cu doi vecini de-ai acestuia, care nu mai aveau cu ce sa-și achite chiria.

Geffen nu numai ca a acceptat, dar i-a încurajat sa formeze o noua trupa, împreuna cu alți amici de-ai lor care faceau backing vocals pentru celebra Linda Ronstadt. Noua trupa s-a lansat la Asylum sub numele de Eagles, cu care și-a cucerit ulterior notorietatea mondiala.

În afara de ei, Asylum a reușit sa încheie destul de repede contracte și cu Linda Ronstadt, și cu Joni Mitchell, ba chiar și cu Bob Dylan, care și-a scos aici doua albume.

Premiul: casa lui Jack Warner

Geffen și-a vandut firma în 1972 companiei Warner Brothers, pentru 7 milioane de dolari, iar el a încercat sa-și urmeze la Warner primul vis, acela de a intra în business-ul de film, tot ca impresar. Compania i-a platit cash 2 milioane, iar de restul de 5 i-au oferit acțiuni la Warner Communications, ceea ce l-a transformat într-unul din acționarii importanți, cu un venit de 150.000 de dolari pe an.

Si-a deschis și un club de noapte, Roxy, pe Sunset Boulevard din Los Angeles, unde a întalnit-o pe Cher, cu care a intenționat o perioada sa se casatoreasca.

În 1975 a ajuns vicepreședinte al Warner Pictures și prim asistent al președintelui Ted Ashley, numai ca a intrat în conflict cu acesta și a fost nevoit sa plece dupa nici un an.

A fost o perioada destul de proasta pentru Geffen, mai ales ca tot atunci a fost diagnosticat în mod greșit ca avand leucemie, eroarea fiind descoperita mult mai tarziu.

A venit însa și momentul redresarii, sau mai bine zis al razbunarii, fiindca în 1980 a reușit sa-i determine pe cei de la Warner sa finanțeze în condiții foarte avantajoase înființarea noii lui case de producție muzicala, Geffen Records.

Anii ’80 au însemnat o lista extraordinara de contracte: John Lennon, Elton John, Peter Gabriel, Guns’n’Roses, Cher, Aerosmith, Whitesnake.

În paralel și-a condus și propria casa de producție cinematografica, Geffen Film Company, de unde au ieșit cateva comedii bune, cu aplecare mai ales spre horror (prima – Risky Business, 1983 – însemnand și lansarea foarte tanarului pe atunci Tom Cruise).

Remarcabila a fost și implicarea lui Geffen în producția teatrala pentru Broadway, în primul rand prin musicalurile Cats și Dreamgirls.

La capatul acestei perioade, parca spre a-și marca teritoriul cucerit de la vechile glorii hollywoodiene, David Geffen a cumparat cu 47,5 milioane de dolari reședința din Beverly Hills a lui Jack Warner, unul din fondatorii studiourilor Warner Bros. A fost cel mai mare preț platit pana la acea data în SUA pentru o reședința privata.

În 1990, magnatul a vandut Geffen Records companiei MCA, pentru un pachet de 10 milioane de acțiuni care la acea data valorau 550 milioane de dolari.

Opt luni mai tarziu, cand MCA a fost cumparata de Matsushita cu 6,1 miliarde de dolari, pachetul lui de acțiuni valora 710 milioane de dolari.

A fost exact epoca în care abilitatea lui financiara, multiplele relații din showbiz și o prezența publica agresiva l-au transformat în „omul ale carui apeluri telefonice au greutatea unor corporații”.

Fabrica de vise SKG

Cea mai importanta oportunitate de afacere a aparut pentru Geffen în 1994, cand dupa conflictul de la varful companiei Disney, între șeful suprem Michael Eisner și directorul Jeffrey Katzenberg, soldat cu demiterea acestuia din urma, a aparut ideea înființarii unor noi studiouri de producție cinematografica.

În numai cateva luni, Katzenberg împreuna cu prietenul sau, regizorul Steven Spielberg, și cu David Geffen, au pus bazele firmei DreamWorks SKG (S, K și G fiind inițialele fondatorilor). Primii ani au fost dificili și destul de ineficienți. E bine de știut ca primul film scos de noua casa de producție a fost The Peacemaker (1997), unde a jucat compatriotul nostru Marcel Iureș.

Consacrarea DreamWorks în randul marilor companii de la Hollywood a venit însa abia în 1998, cu Saving Private Ryan, care a ramas pana astazi filmul lor cu cel mai bun box-office, înregistrand încasari de peste 200 milioane de dolari.

Filmul cu soldatul Ryan a deschis și seria multiplelor premii Oscar și Globul de Aur intrate în vitrina DreamWorks, serie continuata de American Beauty (1999) și Gladiator (2000).

American Beauty a avut și succes la public, și la criticii de film, care au salutat satira clasei de mijloc americane ca pe o îndepartare spectaculoasa de canoanele hollywoodiene.

Pentru DreamWorks, producator de filme cu bugete mari, acest film a însemnat și o dovada ca se poate lucra rentabil: la un buget de 15 milioane de dolari, a generat încasari de 130 milioane.

Gladiator, în schimb, cu toate Oscarurile lui, n-a fost considerat un film de arta și nici n-a reprezentat un exemplu de rentabilitate: a costat 100 de milioane de dolari, plus 40 de milioane promovarea, generand încasari de 187 milioane.

E drept ca și costurile, și profiturile s-au împarțit, fiindca participarea casei coproducatoare Universal a fost în acest caz substanțiala. Analiștii spun ca asocierea între mai multe case de producție, pentru împarțirea costurilor, a devenit o tendința careia e aproape inevitabil sa i te sustragi la Hollywood.

În cazul DreamWorks, singurele filme pe care nu le împarte sunt cele de animație, unde prefera în continuare sa se descurce singura.

Cat despre muzica, sigla Geffen s-a menținut în anii ’90 în domeniu cu o serie de titluri faimoase de rock alternativ și grunge, prin Geffen International (unde au aparut albumele trupei Nirvana) și Interscope/Geffen/A&M Records, divizie a Universal Music Group (unde au aparut Nine Inch Nails, Beck sau Marilyn Manson).

Nu de aceeași importanța în producția muzicala e DreamWorks Records, unde au aparut doar George Michael, cațiva cantareți de country și, pe ultima suta de metri, Nelly Furtado.

Un zgarcit generos

Geffen spune ca în copilarie voia sa se faca dentist: „ca sa caștig o mie de dolari pe saptamana, sa am un apartament pe Ocean Parkway și sa conduc un Cadillac”.

Cert e ca acum are nu un apartament, ci proprietați serioase. În afara de reședința lui Jack Warner, și-a cumparat cu aproape 7 milioane de dolari o proprietate în Honolulu, iar o întreaga insula (cu locuitori cu tot) din }ara de Foc, langa Capul Horn, l-a costat 50 milioane de dolari, gandul lui fiind sa turneze aici filme.

Pe langa investițiile imobiliare, nevoia de a gasi un plasament alternativ fața de industria de divertisment l-a facut sa se orienteze în ultimii ani spre industria farmaceutica.

În decembrie 1999, a investit 300 milioane de dolari în 17,5 milioane de acțiuni ale companiei McKesson HBOC, cel mai mare distribuitor american en-gros de produse farmaceutice, la prețuri între 18,88-22,63 dolari/acțiune.

În iulie 2001 a scos un profit frumos vanzand 700.000 de acțiuni McKesson la prețuri de 35,25-39 dolari/acțiune. Ar mai fi de spus ca nu l-au atras investițiile în IT și Internet; deși cofondatorul Microsoft Paul Allen se numara printre acționarii DreamWorks, Geffen s-a ținut departe de euforia start-up-urilor.

„Banii mei sunt „, spune magnatul, spunand despre „noua economie” doar ca „afacerile bazate pe așteptari nu mai valoreaza mare lucru într-o piața care cade”.

Probabil cele mai bune investiții pe care le-a facut sunt însa cele de imagine. Alaturi de Spielberg și Katzenberg, Geffen e cunoscut ca unul din principalii finanțatori ai Partidului Democrat, ajuns un veritabil colaborator al fostului președinte Bill Clinton.

Din 1992 pana în 1999, David Geffen a strans peste 10 milioane de dolari pentru democrați, iar prezența lui în campania electorala a lui Clinton a capatat aproape o valoare simbolica pentru politica acestuia dupa ce magnatul a recunoscut public ca este homosexual, în 1992.

Mai spectaculoase înca decat contribuțiile lui cu motivație politica sunt cele caritabile: Geffen e regele neîncoronat al filantropiei la Hollywood.

Fundația lui de caritate a facut donații de milioane de dolari pentru cercetari în domeniul HIV-SIDA, instituții de învațamant superior și organizații culturale ale evreilor americani.

Unele donații l-au transformat într-un soi de ctitor; dupa ce a oferit 5 milioane de dolari pentru teatrul UCLA, acesta a fost redenumit The Geffen Playhouse; dupa donația de 200 milioane de dolari pentru Facultatea de Medicina a UCLA, aceasta a fost redenumita David Geffen School of Medicine.

Prin urmare, am avea de-a face cu un om generos. Judecand însa dupa alte povești, s-ar zice ca Geffen e un zgarcit; dupa ce s-a desparțit de Cher, într-o criza de furie, i-a cerut cantareței sa-i înapoieze cadourile pe care el i le-a facut în cursul relației lor, iar cand aceasta a refuzat, a amenințat-o ca o da în judecata.

Exista și afirmații potrivit carora nu numai firea lui certareața, ingrata și ranchiunoasa („sunt cel mai bun prieten pe care-l poate avea cineva, dar și un dușman cu o memorie foarte buna”) l-ar fi condamnat la singuratate, ci și numeroasele lui relații eșuate cu persoane de ambele sexe.

Dar trebuie spus ca și-a definit cu greu identitatea sexuala, într-o perioada în care homofobia era înca puternica în SUA.

Ironia soartei face ca astazi tocmai organizațiile de gay sa-l condamne pentru textele ofensatoare ale cantecelor lui Eminem, ale carui producții au aparut la Interscope.

Pentru cine vrea concluzii, exista doua filiere, complet separate, prin care poate sa fie judecat David Geffen: fie dupa revistele și tabloidele americane, fie dupa albumele și filmele pe care le-a produs. Din fericire însa, chiar daca pentru unii conteaza acum mai mult ce scrie despre el în ziare, tot discurile și filmele vor ramane cele mai importante.

Crenguța NicolaeZIARUL FINANCIAR