Dezbrăcatu’ face echipă cu un bucătar

De: Cătălina Matei / 03.03.2014, 07:00
Dezbrăcatu’ face echipă cu un bucătar
“Cireaşa de pe tort” revine la Prima TV din 10 martie de cinci ori mai picantă! Reţeta noului sezon e savuroasă, pentru că ingredintele s-au schimbat: un Chef rafinat cu aer boem, cinci vedete cu sare şi piper, un strop de glamour marca Dezbrăcatu’ şi umor cât cuprinde.

Bucătarul Remus Nica este cunoscut drept omul care ştie reţeta succesului, iar extravagantul Dezbrăcatu’ e în bucătărie ca peştele pe uscat. Împreună fac o echipă de milioane, în noul sezon “Cireaşa de pe tort”, din martie, la Prima TV.    

În fiecare săptămână, cinci VIP-uri autohtone sunt urmărite pas cu pas în noi aventuri culinare. De luni până vineri, vedetele gătesc, intrând pe rând în rolul de gazde. Totul se petrece, desigur, sub privirea ageră a comisiei de examinare Remus – Dezbrăcatu’, care nu va ierta nimic.

Telespectatorii vor însoţi vedetele la cumpărături şi îşi vor urmări favoriţii gătind, descoperind ultimele teme de conversaţie la cină. Subiectele sunt variate şi rămân la alegerea participanţilor, căci se lucrează exclusiv cu materialul clientului! Dintre cele cinci vedete, la finalul săptămânii, doar una singură va fi “Gazda Perfectă”.  

Cum comentează prestaţiile culinare ale participanţilor un bucătar cu experienţă la Paris şi un fin analist al fenomenului monden, veţi vedea într-un nou sezon “Cireaşa de pe tort”, din 10 martie, de luni până vineri, la ora 17, la Prima TV.