„Doi bărbaţi şi jumătate”, sezonul 5, din 7 ianuarie, la Universal Channel

Apropo.ro / 21.12.2014, 06:00
„Doi bărbaţi şi jumătate”, sezonul 5, din 7 ianuarie, la Universal Channel
Veste bună pentru fanii serialului „Doi bărbaţi şi jumătate”! Sezonul 5 începe, în premieră la Universal Channel, din 7 ianuarie 2015.

În sezonul 5, Jake urmează să înceapă primul an de liceu, dar este îngrozit de această idee, iar Charlie şi Alan nu fac decât să-l sperie şi mai tare cu poveştile lor. Charlie se duce împreună cu mama lui la un eveniment unde, în mod surprinzător, se simte bine – dar nu ştie că ea se foloseşte de el ca să distrugă o căsnicie!

Într-un alt episod, Charlie începe să iasă cu o femeie de aceeaşi vârstă cu el, pe nume Linda, care în mod jenant se dovedeşte a fi judecătorul care se ocupă de cazul lui, după ce este arestat. În plus, obsesia lui pentru Rose ameninţă să-i strice planurile. Alan se panichează din cauza situaţiei lui financiare şi după ce atât Berta, cât şi Judith, refuză să-l ajute, se înscrie ca voluntar pentru un studiu clinic în urma căruia rămâne cu nişte simptome nefericite. Iar după ce Alan şi Charlie se ceartă, Charlie trebuie să-şi ceară scuze înainte ca relaţia lui Evelyn şi Teddy să fie complet distrusă.

Sezonul 5 al serialului „Doi bărbaţi şi jumătate”, începe în premieră la Universal Channel, din 7 ianuarie, de la ora 22:00.