Ce au declarat Vladimir Drăghia şi Cătălin Cazacu după ce au pierdut meciul de la Exatlon

„Exatlon”, formatul TV care a revolutionat genul reality cucerind o tara intreaga inca de la prima difuzare, se apropie cu pasi repezi de finalul atat de asteptat, ce va aduce invingatorului premiul de 100.000 de Euro.

Cătălin Cazacu a fost eliminat de la Exatlon. În urma acestui lucru, Vladimir Drăghia este singurul Faimos rămas în competiţie. Cei doi au mărturisit că nu s-au simţit pe deplin pregătiţi pentru meci şi au pierdut din cauza extenuării.

Vladimir Drăghia a mărturisit că  fost supărat fiindcă a pierdut, însă nu ştie sigur dacă a fost extenuarea cauza pierderii lor. El a mărturisit că s-a simţit bine pe traseul meciului.

„Sunt la fel de liniştit. Sunt un pic ofticat, am avut o săptămână bună pe care am câştigat-o, dar, când a venit vorba de jocurile importante, luăm bătaie ca fraierii. Mi se pare că diferenţa e cam mare faţă de cum am văzut eu jocul. Se simte şi oboseala, dar nu pot să dau vina pe ea. Eu m-am simţit bine pe traseu. Nu cred că din cauza oboselii am pierdut. Îmi place să resimt oboseală. Până la urmă asta este!”, a declarat Vladimir Drăghia.

De cealaltă parte, Cătălin s-a simţit cu adevărat extenuat şi nu a făcut faţă probei, lucru care l-a deranjat deoarece nu voia să-l supere pe Vladimir.

„Nu merităm să plecam aşa, din meciul ăsta. Dar.. Nu pot să îmi dau seama dacă se întâmplă ceva cu noi în ultimul timp. Nu am reuşit să ne adunăm. Ba că am fost puţini sau mai mulţi nu e normal să pierzi atât de multe meciuri la rând. Ei sunt în formula asta de atâta timp, iar noi nu am reuşit să facem nimic. Nu m-am simţit deloc bine azi, mă simţeam ca la primul traseu, părea că mă lovesc de toate obstacolele. M-am enervat, nu am reuşit să mă regăsesc. Mă bucur că am ajuns până aici, mă gândesc ce să zic ca să îl enervez pe Vladimir. Voiam să profit de aceste momente să îl enervez pentru că unul dintre noi va pleca acasă”, a mărturisit Cătălin Cazacu înainte de eliminare.

În urma voturilor publicului, Cătălin Cazacu a fost eliminat din competiţia Exatlon.

Galerie foto

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații