Gordon Ramsay revine pe micile ecrane: ”Cine găteşte cel mai bine?”

Luna ianuarie aduce, la TV Paprika, o premieră marca Gordon Ramsay: „Cine găteşte cel mai bine?”

Luna ianuarie aduce, la TV Paprika, o premieră marca Gordon Ramsay: „Cine găteşte cel mai bine?” (producţie 2017). Cele  20 de episoade vor fi difuzate din 7 ianuarie, de luni până vineri, de la ora 21:00 (reluarea fiind programată a doua zi, la ora 15:00). Formatul creat şi produs de chef-ul britanic este dinamic şi inedit: în fiecare episod de câte o oră, 9 concurenţi (bucătari amatori) vor trece prin 3 probe de concurs, în ringul culinar care va fi prezidat de un chef priceput. Acesta din urmă îşi va demonstra expertiza în faţa concurenţilor (şi a privitorilor), care vor trebui apoi să-şi dovedească priceperea. Prezentatoarea emisiunii „Cine găteşte cel mai bine?” este Fern Britton.

 

Primii trei cei mai slabi concurenţi sunt eliminaţi imediat, după prima probă – mânuirea cuţitului. A doua bătălie a episodului se axează pe precizie şi pricepere (mai exact, pregătirea unui ingredient dat) şi va presupune o nouă eliminare a unui trio din concurs. Ultimii trei bucătari amatori rămaşi în luptă vor folosi ingredientul pregătit într-un fel impresionant, demn de premiul acordat (1.000 de lire sterline) şi de titlul de „Geniu culinar”. Din echipa de chefi fac parte, pe lângă Gordon Ramsay (în prima săptămână), Rosemary Shrager (săptămâna doi), Phil Vickery (săptămâna trei) şi Jean-Christophe Novelli (ultima săptămână). Show-ul a fost adaptat şi în Statele Unite, în vara lui 2017. 

 

Celelalte noutăţi ale lunii ianuarie, din grila TV Paprika, sunt:

·       „Nigel Slater şi aromele Orientului Mijlociu”, din 2 ianuarie, de la ora 21:00. Fiecare dintre cele 3 episoade a câte o oră este difuzat de la ora 21:00. Jurnalistul culinar porneşte într-o gastro-aventură în Orientul Mijlociu.

·       „Bunătăţi pentru familie, cu Nadiya”, din 5 ianuarie, de la ora 14:30. Nadiya Hussain (câştigătoare a „The Great British Bake Off”, în 2015) ne învăţă să preparăm bucate perfecte pentru momentele petrecute cu cei dragi.

„Periplu culinar australian cu Guy Turland”, din 5 ianuarie, de la ora 16:00. Emisiunea filmată pe una dintre cele mai frumoase plaje din lume (Bondi, din Australia) îl are drept gazdă pe Guy Turland, bucătar local, surfer şi scafandru.

Galerie foto

Comentarii
CELE MAI CITITE ŞTIRI
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații