George Buhnici – Angajăm primar! Visul berlinez…

De: Cătălina Matei / 19.05.2008, 00:00
George Buhnici - Angajăm primar! Visul berlinez...
Ce-aţi spune dacă aţi trăi într-o capitală cu 150 de staţii de metrou, 1300 de autobuze şi 30.000 de kilometri de trasee fără gropi, parcuri la tot pasul şi parcări fără număr? Probabil aţi crede că visaţi. Însă Ştirile PRO TV şi emisiunea ”Angajăm primar!” ne arată că astfel de locuri există în Europa. Unul dintre ele este capitala Germaniei, iar reporterul George Buhnici i-a descoperit micile secrete...

– După experienţa berlineză, cam cîţi ani crezi că i-ar trebui Bucureştiului să ajungă la nivelul nemţilor?
Sincer, Bucureştiul nu va putea fi niciodată la nivelul Berlinului. Putem îmbunătăţi infrastructura, putem să mai extindem – aşa lent, cum ştim noi – metroul, să reparăm ce avem, însă nu ne vom apropia de ce au construit ei cu respect pentru viaţa oraşului într-o sută de ani. Berlinul are 150 de staţii de metrou, 1300 de autobuze zilnic pe străzi şi 30.000 de kilometri de trasee care brăzdează oraşul de la un capăt la altul. O familie din două nu are maşină. Dintre cei care au, mulţi renunţă la ele în fiecare an. Pentru că nu au nevoie de maşini în oraş. Poţi intra cu bicicleta în tramvai sau metrou, există lifturi pentru cei cu nevoi speciale. Acestea sînt numai o parte din înlesnirile strategice oferite de primărie în zeci de ani. Aşa cresc acolo generaţii care nu simt nevoia unei maşini. Asta e educaţie la scară foarte mare. Noi am dus lipsa maşinilor şi ne-am luat cu toţii dintr-o dată sute de mii. Numai în 2007, au apărut pe străzi aproape 400.000 de autoturisme noi. Pe aceleaşi străzi pe care ne înghesuim de la revoluţie încoace. Acolo, strategii primăriei gîndesc şi investesc înainte pe 12 ani. E frustrant să ştii că Bucureştiul are bani, dar nu există cineva care să ştie să îi cheltuiască cu o viziune a oraşului. Nu putem trăi doar din borduri şi asfalt care se macină pînă la anul sau sînt sparte peste o lună de la turnare. Trebuie să ne gîndim că, dacă nu facem ceva, oraşul se va sufoca în interiorul său. Nu e glumă. Bucureştiul nu are nici o şansă să crească şi va deveni neinteresant pentru oameni în timp. După ce va trece valul acesta de foame de imobiliare, maşini, mall-uri, oamenii vor vrea altceva. Dacă Bucureştiul nu le va putea oferi acel ceva, adică spaţii verzi, mobilitate, viaţă culturală, oamenii le vor căuta în altă parte. Oraşe ca Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara, Iaşi, unde edilii au gîndit cîte ceva pentru viitor, vor deveni alternative luate în calcul şi de angajatori de top şi de angajaţi.

– Din ce povesteşti, în Berlin se trăieşte ca-n poveşti. Totuşi, n-au şi berlinezii vreun defect?
O, da! Sînt prea sobri pentru gustul meu. Bine, asta se aplică tuturor nemţilor, însă berlinezii se tratează. E greu să îţi faci prieteni acolo. Poţi avea cunoştinţe, amici şi atît. Sînt destul de individualişti. Imaginaţi-vă că jumătate dintre ei locuiesc singuri. În rest, sînt foarte, foarte civilizaţi. Nu parchează aiurea, nu claxonează, nu îşi fură rîndul la coadă, nu ţipă. Viaţa are un ritm normal. Metropola nu îi agită. Lucrurile se mai animă seara pe la o terasă.

”Primarul nu este numărul 1!”

– Cam cîţi primari există în Berlin?
Există un primar general al oraşului şi 14 primari de sector. Interesant e că la ei primarul nu este omul numărul unu. Au un Senat, un fel de guvern al zonei metropolitane, cu senatori – un fel de miniştri – cu responsabilităţi pe anumite domenii. Am fost încîntat să o cunosc, spre exemplu, pe doamna Ingeborg Junge-Reyer. Ea este senator pentru dezvoltarea oraşului şi se ocupă de strategiile de transport, construcţii, spaţii verzi, tot ce înseamnă oraşul ca spaţiu public. Vorbeşte despre Berlin cu bucurie şi fascinaţie. Spune că Berlinul este pentru ea cel mai frumos oraş din lume. Cîţi dintre edilii noştri pot spune aşa ceva cu convingere? Nici unul, pentru că nici unul nu mă convinge că merge la primărie pentru cetăţenii săi.

– Cît cîştigă un primar berlinez?
Salariile lor nu sînt foarte mari. Ve­nitul mediu este între 1000 şi 2000 de euro în Berlin, la jumătate faţă de Hamburg, un oraş mult mai bogat. Şomajul este uriaş – 14%, cu 20% în anumite cartiere şi asta pen­tru că industria pleacă din oraş. Nimeni nu cerşeşte însă, iar toată lumea trăieşte peste limita decen­ţei pentru că grosul buge­tului este direc­ţionat către cei care au nevo­ie de sprijin. Oamenii fac cursuri pro­fesionale şi învaţă să facă alt­ceva. Unii îşi deschid mici afaceri şi sînt susţinuţi cu chirii mici şi subvenţii.

Fără claxoane!

– Ai avut parte de vreun blocaj în trafic?
Aşa cum aţi văzut şi voi în reportajul nostru despre trafic, nu. O singură dată am auzit un claxon. Nu am fost atent şi am stat la semafor pe lumina verde. Cînd s-a repus din nou roşu, doamna din spate m-a atenţionat scurt, ca să se asigure că nu am adormit sau am păţit ceva.

– Ce ar putea învăţa funcţionarii noştri de la omologii lor germani?
La Berlin, primarii cu care am stat de vorbă povestesc că strategia lor nu este, spre exemplu, să repare străduţele decît acolo unde sînt pietruite şi produc astfel zgomot cînd trec maşinile. Prioritare sînt accesul transportului public şi bule­vardele principale. Oamenii trebuie să poată ajunge oriunde rapid şi ieftin, iar la primărie nimeni nu stă la coadă mai mult de 20 de minute. De obicei, nu se stă deloc. Dacă îi întrebi cum se schimbă strategia primăriei după alegeri, se uită ciudat la tine. Toţi primarii ştiu că oamenii vor mereu aceleaşi lucruri. Să se poată mişca rapid în oraş, să fie curat pe strada lor, să plătească taxe şi impozite rezona­bile, să aibă aproape de casă o gră­diniţă şi o şcoală accesibile. Vor­besc cu respect despre oame­nii pe care sînt angajaţi să îi servească, cetăţenii. Sînt conştienţi că nu sînt în primărie pentru altceva decît pentru oameni.