Gimnasta Corina Ungureanu, declaraţii exclusive despre filmul erotic în care a jucat

De: Cătălina Matei / 24.01.2014, 09:59
Gimnasta Corina Ungureanu, declaraţii exclusive despre filmul erotic în care a jucat
Mâine, în emisunea “Dincolo de aparenţe” de la Antena Stars, gimnasta Corina Ungureanu face declaraţii exclusive despre povestea filmului erotic în care a jucat.

Deşi au trecut 12 ani de când gimnasta Corina Ungureanu a fost implicată  în scandalul în care ea, alături de alte colege de la lotul de gimnastică, apare realizându-şi exerciţiile  goală, abia acum ea  a ales să-şi  spună povestea în emisiunea “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.

”Cine  a vrut să compromită trei campioane mondiale în faţa întregii lumi?” a fost întrebarea adresată de Florentina Fântânaru Corinei în deschiderea interviului: “Am avut încredere oarbă în persoana din România, el ştiind că noi nu vom fi  niciodată de acord cu aşa ceva. Aici în România ni s-au spus alte lucruri. Când am văzut, de fapt, ce o să iasă pe piaţă, noi n-am mai vrut să ne întoarcem în România. Aş vrea să dau timpul înapoi şi să mă deştept, dar nu se mai poate,  aşa că am mers înainte”, mărturişeste fosta gimnastă.

Ce reacţii  au avut părinţii Corinei, telespectatorii Antenei Stars vor afla sâmbătă, de la ora 13.00, la “Dincolo de aparenţe”.