Gwen Stefani arată fabulos la aproape 45 de ani

De: Nicoleta Nicolae / 27.08.2014, 09:00
Gwen Stefani arată fabulos la aproape 45 de ani
Este greu de crezut că Gwen Stefani va împlini, în curând, vârsta de 45 de ani. Cântăreaţa arată extrem de bine.

Solista de la No Doubt şi mama a trei copii a impresionat publicul la Premiile Emmy 2014, eveniment la care a fost prezentă.

gwen stefani

Secretul ei? Sport şi o alimentaţie sănătoasă (foto: mediafaxfoto.ro)

Vedeta a purtat un costum din două piese extrem de decoltat şi îndrăzneţ, de culoare argintie Atelier Versace, colecţia toamnă 2014, şi bijuterii Neil Lane. Machiajul a fost simplu – smoky eye, iar buzele au fost scoase în evidenţă cu un gloss roz pal. La capitolul coafură nu a atras atenţia printr-o alegere extravagantă, ci şi-a lăsat părul liber, fără alte artificii.

gwen stefani

Gwen este căsătorită de 12 ani cu artistul Gavin Rossdale (foto: mediafaxfoto.ro)

În prezent, Gwen Stefani face parte din juriul The Voice SUA, sezonul 7, alături de Pharrell Williams, Adam Levine şi Blake Shelton.