”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”, porţie dublă de adrenalină în bucătărie

Apropo.ro / 02.12.2014, 07:50
”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”, porţie dublă de adrenalină în bucătărie
Antena 1 difuzează două ediţii ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”: pe 2 şi 3 decembrie, iar telespectatorii vor avea parte de porţie dublă de adrenalină în bucătărie şi vor asista la noi provocări pentru concurenţi, dar şi la eliminări.

Aşa se face că săptămâna le aduce bucătarilor rămaşi în cursă o probă solicitantă, la care trebuie să dea dovadă nu numai de rapiditate, ci şi de abilitatea de a se adapta. Cele două echipe vor face slalom printre diverse garnituri, iar jocul pus la cale de cei trei juraţi va continua cu sarcina de a combina anumite garnituri cu carne de peşte, pui şi porc. Regulile probei le vor da bătăi de cap concurenţilor şi doar o echipă va primi recompensa unei zile petrecute la restaurant, billiard şi bowling, în vreme ce învinşii vor rămâne în continuare în bucătărie pentru a pregăti pâine şi crème brûlée.

Foto: Antena 1

Antipatiile deja formate în casa ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” le vor da iar de furcă tuturor. Cătălin şi Valentina nu sunt pe aceeaşi lungime de undă, în vreme ce conflictul dintre Andreea şi Angi se va adânci în momentul în care aceasta din urmă va arunca la gunoi foile pentru millefeuille pregătite de Andreea, pe motiv că sunt arse. Cum va reacţiona aceasta şi ce atitudine va adopta, dar şi cine pierde tunica de bucătar şi pleacă acasă, telespectatorii Antena 1 vor afla marti, 2 decembrie, de la 20.30.