I-a pregătit actriţei frigărui asortate! Mircea Dinescu, la masă cu Maia Morgenstern

Apropo.ro / 26.10.2014, 08:00
I-a pregătit actriţei frigărui asortate! Mircea Dinescu, la masă cu Maia Morgenstern
În zi de sărbătoare, azi pe 26 octombrie, Mircea Dinescu a invitat la prânz o veche prietenă, pe actriţa Maia Morgenstern. Alături de ea, spune el, a mai pus la cale, de-a lungul timpului, năzdrăvănii legate de bucătărie, dar şi de poezie.
 
Dacă în bucătărie Maia l-a uimit cu mulţi ani în urmă, în vremurile în care rar găseai ceva pe rafturile magazinelor, cu un desert „de castane” preparat, de fapt, din fasole, fără ca nimeni, nici măcar Dinescu, să observe diferenţa, în poezie, actriţa l-a încântat recitându-i poeziile în stradă, la festivalul „Bulevardul artelor”. 
 
 
 
 
Mircea Dinescu îşi ia astfel revanşa şi îi pregăteşte actriţei frigărui asortate şi o salată inedită de toamnă, special pentru emisiunea “Politică şi delicateţuri”, care  poate fi urmărită azi, de la ora 14.35, la TVR 1, TVR HD, precum şi online, pe TVR+.
 
Dinescu şi Maia Morgenstern pătrund, cum spune actriţa, „în spaţiul sacru al bucătăriei”, unde poetul pregăteşte frigărui asortate, un amestec armonios între trei feluri de carne, legume şi slăninuţă afumată la lemn de prun.  Mircea Dinescu oferă un mic recital în bucătărie şi, ajutat de musafirul său, însoţeşte frigăruile cu o salată de toamnă, în care combină îndrăzneţ sfecla şi ceapa coapte cu mărul crud şi nuca, toate stropite din belşug cu zeamă de portocală. Îndemânatică, deşi spune cu modestie că nu este foarte pricepută în bucătărie, Maia Morgenstern participă la pregătirea bucatelor cu plăcere şi curiozitate. „Alături de Mircea Dinescu, în bucătărie nu poţi să fii decât un învăţăcel”, spune actriţa.
 
 
 
 
De îndată ce masa e gata, cei doi coboară în cramă, unde sunt aşteptaţi de Taraful lui George Strugurel şi de un vin bun, iar discuţia curge firesc şi cald, ca între vechi prieteni. Cei doi îşi amintesc cu nostalgie de tinereţe, de împlinirile şi hopurile vieţii, de familie, discuţia trecând apoi, inevitabil, către actorie şi poezie. Emoţionată şi încântată, Maia Morgenstern mărturiseşte la final: „Întâlnirea de astăzi a avut un gust cu totul special, aş fi mâncat şi pietre, la cât de drag mi-a fost să evoc amintiri şi poveşti, să schimbăm impresii şi să dialogăm sincer şi deschis”.
 
Maia Morgenstern s-a născut pe 1 mai 1962, în Bucureşti. A studiat la Academia de Teatru şi Film între anii 1981 şi 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, după care s-a alăturat trupei Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale”. În prezent, este directorul Teatrului Evreiesc de Stat. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din „Îngerul albastru” (Der Blaue Engel) sau Kathleen Hogan în „Park Your Car in Harvard Yard”. În lumea filmului este cunoscută mai ales pentru rolurile din filmele „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Patimile lui Hristos”, „Orient Expres”. Maia Morgenstern are trei copii, Tudor Aaron, Eva Leea Cabiria şi Ana Isadora.
 
Pentru doritori, masterchefi şi gurmanzi, toate reţetele prezentate de Mircea Dinescu se găsesc pe site-ul TVR, în secţiunea dedicată emisiunii, sub titlul „Reţetele lui Dinescu”.