Diana Dumitrescu, superstiţii de Revelion

  • 25.12.2013
  • ● Vizualizări: 19

Actriţa din serialul “Îngeri pierduţi”, difuzat de postul ACASĂ, aşteaptă cu sufletul la gură Sărbătorile de iarnă. Iată ce planuri şi dorinţe are diana Dumitrescu pentru această perioadă!

Diana, unde vei petrece Crăciunul anul acesta?

Acasă, alături de familia mea. Însă, aştept cu nerăbdare să împodobesc bradul alături de ei, să mă joc cu nepoţica mea şi să mănânc bunătăţi făcute de părinţii mei. Crăciunul acasă este cea mai frumoasă sărbătoare.

Cum stai la capitolul cadouri? Ai reuşit să le pregăteşti pe toate?

De obicei, până acum eram gata cu cadourile. Anul acesta m-a surprins, adică, fiind foarte ocupată cu D'Box, timpul a trecut atât de repede pe lângă mine încât nici nu ştiu cum a venit Crăciunul. Dar mă descurc eu, sunt inventivă!

Dar lista Moşului este gata?

Pai, vreau nişte cărţi, le-am scris deja în scrisoare! În rest, imi doresc să fiu sănătoasă, să pot să mă bucur de fiecare minut din viaţa asta. 

Care este cea mai dragă amintirea a ta din copilărie legată de Crăciun?

Mirosul de prăjituri din casă.  Este ceva ce nu am regăsit nicăieri, nici măcar în propria mea casă. Îmi amintesc că, într-un an, a fost zăpada atât de mare, încât făcusem un derdeluş de pe casa noastră prin toată curtea şi până în stradă. Au venit toţi copiii de pe stradă şi verişorii mei şi ne-am distrat toată ziua pe derdeluşul improvizat! :)

Ce tradiţii urmezi în fiecare an?

Împodobirea bradului şi prăjiturile de casă. Acestea sunt lucrurile pe care le fac în fiecare an!

Crăciunul îl vei face acasă, dar de Revelion, unde vei petrece?

Nu ştiu. N-am nici cea mai vagă idee unde mă va prinde Anul Nou. Ştiu însă că mă va prinde cu lenjerie nouă, bani în buzunar şi bineînţeles sărutul sub vâsc... sau măcar să am o crenguţă în buzunar!

 Ai o mare dorinţă pentru anul care vine?

Cel mai mult îmi doresc să fiu liniştită şi fericită cum sunt acum şi să mă ţină aşa tot anul. Şi mai am câteva, dar mi-e teamă că daca le spun nu se mai împlinesc!

 

 

 

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații