INTERVIU EXCLUSIV CU ”REGIZORUL VEDETELOR” ADRIAN TAPCIUC: Care este reţeta succesului în televiziune?! ”Insistă, nu renunţa niciodată!”

  • 03.04.2020
  • ● Vizualizări: 327

Este supranumit ”regizorul vedetelor”, iar în ultimii doi ani a orchestrat din culise Revelioanele organizate în Piaţa Constituţiei. E vorba despre Adrian Tapciuc, events director la casa de producţie Global Records şi project manager al Deliei Matache. El are o experienţă de peste 16 ani în domeniul televiziunii, iar întreaga lui poveste a acceptat să o dezvăluie cititorilor noştri.

APROPOTV: Cum a fost prima experienţă în faţa camerei de filmat?

Adrian Tapciuc : Când eram mic, mai exact între 3 şi 10 ani, părinţii chemau un vecin cu o cameră de filmat Panasonic şi ne filma la câte o ocazie, Crăciun sau ziua cuiva.  Apoi, eu mă uitam la filmările cu mine şi îmi plăcea să mă analizez : aici am vorbit cam mult, m-am mişcat nu ştiu cum, sau am râs prea mult(râde). O consider o experienţă tocmai pentru că îmi studiam prestaţia după. Fiecare dintre noi,când este privit de o camera de filmat sau chiar de alţi oameni, are un instinct de conservare. Adică, teama de a nu te face de râs te face să-ţi studiezi comportamentul.

Dar, prima experienţă matură am avut-o la finalul anului întâi al Facultaţii de Actorie, când am prins un rol în celebrul serial românesc “La bloc”. Nu pot să zic că am luat un casting, ci mai degrabă, am fost selectat ca tânăr student la actorie. Norocul a fost că trebuia să joc în două secvenţe, una dimineaţa şi alta pe la ora 1 noaptea. Nu aveam maşină şi, cum Buftea este departe, am stat toată ziua pe acolo cu toţi actorii. Iar seara, când toţi erau obosiţi, eu eram în vervă şi am fost haios, cumva, i-am trezit pe toţi şi asta i-a plăcut regizorului. M-a ţinut minte şi, la următorul lui proiect, “Fete cu lipici”, care era varianta românească a unui serial englezesc de succes, am primit rol principal.  Dar am simţit de când am dat probă că o să primesc rolul.

APROPOTV: Ce aşteptări ai avut şi cum a ieşit?

Adrian Tapciuc : Întâmplarea a făcut, ca fix în acea perioadă eu să joc şi într-o reclamă tv la bere. Fusesem cooptat de un fel de agent, care era de fapt şefa unei agenţii de casting , unde figuram în baza de date. Ea negociase practic pentru rolul meu din reclamă. Şi ea i-a spus celui care făcea reclama : Fii atent! Băiatul ăsta va juca într-un serial foarte important!(n.r. adică în “Fete cu lipici”) şi atunci mi-a crescut cota foarte mult. Am primit foarte mulţi bani, 2000 de euro, iar eu n-aş fi crezut că pot primi nici 10% din acea sumă. Şi, asta mi-a ridicat nişte semne de întrebare despre ce înseamnă să fii cunoscut.

APROPOTV: La acea vreme te gândeai că o să devii cunoscut?

Adrian Tapciuc : Eu atunci nu mergeam pe această idee, nu era un scop în sine. Deşi, asta mi s-a întâmplat. Pentru că, tot în anul 2004, imediat după serial şi reclamă, am ajuns prezentator al unei emisiuni difuzate de Protv în prime time. Se numea “Tu eşti, tu câştigi!”, se difuza vara în locul emisiunii lui Teo Trandafir, chiar înainte de ştiri. Deci, apăream la televizor ca actor în serial şi ca prezentator al unei emisiuni în aceeaşi perioadă.

Toate s-au întâmplat într-un singur an şi am devenit cunoscut.

“…eşti dat afară pe uşa, tu intri pe geam… Deci, insistenţa este bună. Agită-te cât mai mult ca să te faci cunoscut. Singura problemă ar fi dacă nu ai deloc talent.”

„Singura problemă ar fi dacă nu ai deloc talent”

APROPOTV: Crezi că este mai uşor să te faci remarcat cu un grup sau singur?

Adrian Tapciuc : În ziua de azi, cred că este mai uşor să te faci remarcat singur. Dacă ne uităm, de exemplu, în piaţa muzicală vom vedea că nu există nici măcar trupe cu adevărat. Poate, doar “Holograf”, unde îi ştii şi pe ceilalţi membri ai trupei, dar tot Dan Bittman este cel mai cunoscut dintre ei. Sunt convins că ai mai multe şanse singur, poate şi pentru că depinzi doar de tine, munceşti pentru tine.

APROPOTV: Şi cum se procedează? Ce trebuie să facă cineva dacă vrea să intre în televiziune?

Adrian Tapciuc : Acum eu sunt în altă postură, în cea din spatele camerelor de filmat. Dar am învăţat, nu doar din experienţa mea, dar şi din experienţa celor cu care lucrez ca regizor, că este bine să fii insistent, perseverant. Cum era acea expresie : eşti dat afară pe uşa, tu intri pe geam. Sunt anumiţi oameni foarte insistenţi şi, chiar dacă nu prind imediat rolul sau postul pe care îl doresc, efectiv îţi rămân în minte; ştii că este cineva, acolo, pregătit oricând să lucreze cu tine.

Deci, insistenţa este bună. Agită-te cât mai mult ca să te faci cunoscut. Singura problemă ar fi dacă nu ai deloc talent.

APROPOTV: Cum îţi dai seama dacă ai talent?

Adrian Tapciuc : În meseriile vocaţionale este foarte greu. Riscul este că poţi risipi ani din viaţă, dacă tu eşti doar un visător. Pe de altă parte, se zice că dacă faci ce-ţi place, lucrurile vin de la sine.  Profesorul meu Ion Cojan zicea : decât un Hamlet super talentat, genial, dar care nu vine la repetiţii, prefer unul comun, dar care îşi face treaba cu seriozitate. Asta înseamnă că nu trebuie să fii neapărat cel mai bun şi că este loc şi pentru altii, cu condiţia să fie serioşi.

APROPOTV: Tu ai cunoscut televiziunea în toate formele sale. Cum te-ai hotărât să alegi un anume segment al ei?

Adrian Tapciuc : Eu nu am crezut vreodată, când eram în facultate, că o să ajung regizor. Nu mă gândisem vreodată la această opţiune. Şi a apărut tot la un casting, unde am întâlnit un regizor foarte slab profesional. Era atât de evident, din text, ce trebuie să facem, iar el explica atât de prost, de inconsecvent, de lipsit de logică încât m-a făcut să mă întreb : mă, ăsta e regizor!? Ăsta ne zice nouă ce să facem!? Şi atunci a fost momentul, declicul în care am zis că dacă el poate, sigur pot şi eu să fac asta. Am început să mă documentez, am făcut un master “Artele spectacolului de teatru” şi am învăţat să fac regie din mers.

Ar  mai fi de zis că în viaţă trebuie să ai şi noroc. Eu am avut. Îţi dau un exemplu : după experienţele despre care am povestit, imediat am fost cooptat la o emisiune făcută de Acasa tv, care avea ca principală componentă, actoria. Adică, nişte oameni obişnuiţi voiau să devină actori şi se luptau pentru un rol în marile telenovele de atunci. Emisiunea s-a numit “În al 9-lea cer” iar eu trebuia să-i învăţ pe concurenţi actorie, să fiu profesorul lor. Doar că acest job nu exista în nomenclatorul de meserii, ci singurul post era cel de regizor, aşa că m-au facut regizor în această emisiune, care se făcea în direct, live. Practic, emisiunea nu avea regizor de conţinut şi am devenit din profesor de actorie, regizor. Şi, apoi, au tot urmat proiecte.

Cel mai preţios sfat de la profesorul Adrian Titieni

APROPOTV: Dacă ar fi apărut o şansă să te afirmi, dar care nu corespundea cu ceea ce îţi doreai să faci, cum crezi că ai fi procedat?

Adrian Tapciuc : Acest lucru chiar s-a întâmplat. După ce am luat castingul pentru “Fete cu lipici”, înainte să semnez contractual, am vorbit cu Adrian Titieni,care îmi era profesor la teatru, şi l-am întrebat ce ar trebui să fac. De ce? Pentru că serialul ăsta, la fel ca şi “La bloc”, nu era bine văzut în breasla actorilor, era considerat de joasă speţă. Profesioniştii în domeniul teatrului nu considerau că se face actorie în asemenea seriale. Şi el mi-a povestit că, în tinereţe, a avut aceeaşi dilemă : i se propusese să joace în filmul “Liceenii”, care, la fel, nu era văzut prea bine în tagma actoricească, motiv pentru care a refuzat, iar rolul a fost luat de Mihai Constantin. Ştim cu toţii că filmul a avut un mare succes la public. Şi Adrian Titieni mi-a zis aşa : “du-te! Fă asta, nu ai ce pierde!”

APROPOTV: Ce compromis ai făcut în carieră?

Adrian Tapciuc : Uneori, când a trebuit să aleg între două proiecte, l-am ales pe cel mai bine plătit. Eu am mai zis asta : dacă s-ar fi plătit bine în teatru, aş fi trăit numai din spectacole de teatru. Adică, ăsta ar fi fost visul meu. Dar şi ce mi s-a întâmplat în televiziune este un lucru extraordinar. Banii, ar fi singurul compromis făcut, în sensul că nu am încercat să fac artă maximă, Stanislavski sau Cehov şi am ales să fac entertainment comercial, dar mai bine plătit.

APROPOTV: Care este linia peste care nu ai trece când eşti într-un proiect?

Adrian Tapciuc: O ingerinţă prea mare a producătorului, dacă eu sunt regizorul. Eu sunt conştient că un proiect are un finanţator, un producător şi este normal ca aceştia să dea trendul, direcţia în care trebuie să meargă lucrurile dar, dacă diferă foarte mult de ce ne-am înţeles iniţial şi practic regizorul nu mai conduce, nu aş putea trece peste aşa ceva. Aş accepta unele mici intervenţii şi asta chiar se întâmplă : primeşti sfaturi, eşti obligat să bagi şi începători în proiect, chiar dacă pe roluri secundare etc. Dar, dacă intervenţia este prea mare şi simt că scap proiectul din mână, că nu-mi mai aparţine ca regizor, şi nici nu mai seamănă cu planul iniţial, eu nu aş accepta. Dacă vrei, se poate compara cu unele situaţii din fotbal, când patronul îi impune antrenorului ce jucători să bage pe teren sau chiar îi face el echipa.

APROPOTV: Care sunt problemele în televiziune? Peste ce dai când intri în domeniu?

Adrian Tapciuc : Probleme există. Acum, dacă vorbesc din postura de regizor, problemele apar când fiecare om din proiect are idei şi vrea să schimbe câte ceva după cum crede el. Cred că de asta s-a inventat meseria de regizor : el trebuie să fie un mediator de ego-uri. Şi cu cât este mai bun, cu atât va lucra cu oameni mai buni din domeniu. Iar oamenii buni au întotdeuna câte o idee, o sugestie : cel de la lumini vrea ceva, cel de la sunet vrea altceva etc. şi atunci regizorul trebuie să împace pe toată lumea. O paralelă pe care o fac este cu ce se întâmplă azi în mediul online, în social media, unde fiecăruia i se pare că în bula lui de Facebook, să zicem, este important şi începe să-şi dea cu părerea despre orice fără să-l întrebe nimeni.

Eu sunt project manager pentru Delia şi asta presupune cam tot ce face ea artistic : lansează o piesă nouă, că o face în studio, face un videoclip, unde se publică, cum ajunge pe toate canalele media, contracte de imagine etc. Şi din această postură, nu întâmplător, nu i-am regizat nici un clip, pentru că am considerat că experienţa mea, mă ajută mai mult în a lucra cu un alt regizor; am zis că este mai bine să lucreze cu regizori diferiţi pentru a beneficia şi de alte moduri de exprimare. Şi atunci îi ofer tot ajutorul acelui regizor care primeşte proiectul şi încerc să înţeleg ce vrea ca proiectul să iasă perfect.

De asta zic că : dacă intri într-un proiect din domeniu, ar fi de preferat să respecţi ce ţi se cere.

“Totuşi, vorbim de meserii vocaţionale. Trebuie să ai talent, dar trebuie să şi munceşti. Poţi fi chemat la casting-uri, dar trebuie să ai farmec, să ai ceva de zis, sau acea capacitate a unui individ de a vorbi liber.”

APROPOTV: Ce sfaturi ai avea pentru cineva care vrea să facă televiziune?

Adrian Tapciuc : Meseriile artistice par simple. Adică, te duci şi faci ce te pricepi tu. Din punctul meu de vedere eu, atât ca actor cât şi ca regizor nu am fost foarte talentat. Dar, oportunităţile care mi-au apărut au fost împletite cu foarte multă muncă. Eu, până să ajung la un proiect, şi sunt convins că 99% din regizorii buni fac acelaşi lucru, 75% din muncă o fac înainte de a ajunge pe platou şi de a filma prima secvenţă. Asta însemnând documentare : ce şi de ce se întâmplă, abordare stilistică, scenariu, personaje, unde vreau să ajung etc. Iar ceilalţi 25% sunt reprezentaţi de capacitatea de a decide, în cazul în care ceva nu merge conform planului.

APROPOTV: La ce ar trebui să se aştepte cei care pornesc pe acest drum?

Adrian Tapciuc : La multe realizări, dacă le iese! Dar să fie mereu pregătiţi să se reorienteze, mai ales dacă au multe încercări nereuşite. Totuşi, vorbim de meserii vocaţionale. Trebuie să ai talent dar trebuie să şi munceşti. Poţi fi chemat la castinguri, dar trebuie să ai farmec, să ai ceva de zis, sau acea capacitate a unui individ de a vorbi liber. Ca actor, de exemplu, tu nu vorbeşti liber, ci foloseşti vorbele altcuiva şi le faci să fie ale tale. Acolo este multă muncă, pentru că trebuie să faci schema de valori a altcuiva să fie a ta.

Adică, te transpui în personaj. Ca să joci Hamlet şi să fii bun, trebuie să-l analizezi. Din tot ce spune el în piesa respectivă, eu trag concluzii : este zgârcit, este misogin etc. şi îi fac un profil psihologic personajului. Apoi, în acel profil îmi răspund la nişte întrebări şi le suprapun asupra mea, devin personajul astfel încât sunt capabil să răspund ce ar răspunde personajul indiferent ce întrebare primesc. Doar că, întâmplarea face, că în dramaturgie primesc fix întrebările acelea care trebuie.

APROPOTV: Cum ar trebui să înceapă cineva drumul ăsta?

Adrian Tapciuc : Sfatul meu ar fi să se ţină după cineva deja cunoscut din domeniu, de cineva care să îi placă. Să zicem că eşti fanul lui Dan Negru. Sună-l, caută-l pe facebook sau mai ştiu eu pe ce reţele. Poate prima oară te va ignora, a doua oară va zice “scuze, nu am timp”, a treia oară va spune “lasă-mă în pace”, dar, când va avea nevoie de un om o să zică : “băi, era unul foarte insistent. Ia vino, Vasilică încoace, uite ţine şi tu lumina asta. Ţii lumina o zi, două, trei, îi mai duci cafeaua dar afli şi cum gândeşte”. Şi dacă eşti la început trebuie să baţi la multe uşi. În zilele astea, cu toată tehnologia, este mult  mai uşor să dai de cineva. Poate nu ajungi la Smiley, dar ajungi la cineva de pe lângă el, sau de la casa de producţie.

Cum am spus şi mai sus : o insistenţă, la modul frumos, poate fi foarte bună.

APROPOTV: Ce proiecte ai acum?

Adrian Tapciuc : Anul acesta am lansat ultima piesă a Deliei, “Aruncă-mă”, dar există fel de fel de evenimente pe care le fac pentru corporaţii. Anii trecuţi, şi sper să o ţin aşa şi pe viitor, am regizat marile concerte ale trupelor Carla‘s Dreams şi The Motans. Anul ăsta o să facem un show mare cu Delia, iar pregătirea pentru aşa ceva durează chiar şi şapte luni, iar apoi mergem cu el prin ţară. Cu show-ul “Acadelia”, care a fost lansat mai întâi la Sala Palatului, în noiembrie 2018, până anul ăsta în mai, suntem în turneu prin toată ţara. Vorbim de 22 de reprezentaţii la fel ca cea de la Sala Palatului cu lumini speciale, iluzionism, kabuki, holograme, dansatori etc. pentru un public între 2000 şi 8000 de persoane de exemplu, cum am avut la Cluj. Iar turneul “Acadelia” a fost sold-out(n.r. s-au vândut toate biletele) în toate oraşele unde am fost. Deci, momentan, am foarte multă treabă.

 

Interviu realizat de Valentin SACHE

Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații