Irina-Margareta Nistor: ”Ispitesc lumea să meargă la filme”

– Amanţii îşi numără cuceririle, pescarii peştii, vânătorii trofeele. Dvs. v-aţi contabilizat vreodată filmele văzute? Aţi putea da o cifră, măcar cu aproximaţie?

De contabilizat, nu le-am contabilizat că am stat prost la matematică de când mă ştiu. Dar când sunt întrebată, încep să fac calcule. Şi cu aproximaţie am trecut de 13.000, dar sper să nu-mi cereţi şi o listă…

– Sunteţi unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi critici de film din România. Ce v-a atras în lumea de celuloid?

Cum nu am nicio certitudine că am putea trăi mai multe vieţi, am găsit o soluţie alternativă, iar în faza iniţială, adică până în ’89, era singura posibilitate de a călători, fără paşaportul mult visat.

– Cum credeţi că ar fi arătat viaţa dvs. dacă nu se intersecta cu cinematograful?

Cu cinematograful n-avea cum să nu se intersecteze, pentru că am mers cu mama şi mai apoi cu tata şi bunicii încă de la 2 ani să văd filme, la Cumpătul şi după, la Sala Palatului. În schimb, întâlnirea karmică, decisivă, a fost cea cu Domnul Cinema: Maestrul D.I. Suchianu şi Cinemateca. Altfel, probabil că m-aş fi concentrat pe lingvistica poetică a limbii franceze.

– De curând, aveţi o rubrică permanentă la matinalul de la Antenă. Aveţi suficient timp pentru tot ce aveţi de spus?

Mă străduiesc să spun cât mai multe într-un timp relativ scurt, să ispitesc lumea să meargă la filme. Am noroc de un interlocutor pasionat de a 7-a artă şi plin de umor.

– Cum vă împăcaţi cu „orarul” emisiunii? Sunteţi în direct sau înregistraţi?

Îmi place la nebunie să nu fie înregistrat nici la radio, şi nici la televiziune, iar în privinţa orarului nici măcar diferenţa de fus din Noua Zeelandă nu mă deranjează! Inclusiv de la Berlinală şi Cannes aş vrea să relatez în direct, la telefon.

– Şi cum vă înţelegeţi cu colegii de platou?

Deocamdată nu ne ştim îndeajuns, dar sper să fie, vorba replicii ultracelebre din „Casablanca”: Începutul unei frumoase prietenii!

– Se apropie Oscarurile. Pe cine vedeţi cucerind seara?

Din păcate pe „Lincoln”, că tot abia a fost „uns” Obama şi va fi probabil racord! Aş prefera net „Argo”, „Django” sau „Silver Linings Playbook” / „Scenariu pentru Happy-End”! Oricum a fost un an bisect, cu o recoltă pe cinste, şi pe care am putut-o savura aproape integral şi în România.

– De ce credeţi că nici anul acesta nu suntem la Oscar? Majoritatea consideră că la Oscarul pentru film străin sunt luate în calcul cu totul alte aspecte decât cel artistic. Ce părere aveţi?

La Globurile de Aur, Michael Haneke, regizorul cutremurătorului „Amour” a mulţumit înainte de toate celui care i-a făcut promoţia, adică lobby pentru filmul său în America. Până nu vom găsi şi noi pe cineva care să se ocupe de asta, degeaba avem şansa unor cineaşti remarcabili. Nu cred în teorii ale conspiraţiei şi categoric se judecă şi din punct de vedere estetic filmele pentru Oscarul peliculelor într-o limbă străină. Există nenumărate argumente. Caz cu caz.

– Credeţi că-i lipseşte ceva filmului românesc de astăzi?

Publicul autohton. Şi iubirea reciprocă dintre regizori şi spectatori.

– Ne puteţi face un top 10 „de suflet” cu filmele româneşti din toate timpurile?

Măcar 13, de… „suflet” şi nu numai:

1. Pădurea spânzuraţilor

2. Filantropica

3. Visul unei nopţi de iarnă

4. A fost sau n-a fost

5. 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile

6. Croaziera

7. Despre oameni şi melci

8. Codin

9. Darclée

10. De-aş fi… Harap-Alb

11. Secvenţe

12. Occident

13. Şobolanii roşii

Mioara Tronaru