Irina Gologan: “Paştele are farmec doar dacă…”

De: Nicoleta Nicolae / 16.04.2014, 07:00
Irina Gologan: “Paştele are farmec doar dacă…”
Corespondentul Ştirilor ProTV Irina Gologan este emoţionată de fiecare dată când vorbeşte despre Sărbătoarea Învierii, despre tradiţii şi locurile copilăriei. Ea ne-a dezvăluit care ar fi ingredientele unui Paşte de poveste şi ce obicei respectă cu sfinţenie în fiecare an.

Unde şi cum petreci Paştele anul acesta?

Pentru că ajung foarte rar la ai mei, aleg, în măsura în care se poate, să îmi petrec Paştele acasă, în familie. Asta voi face şi anul acesta. O să facem un soi de reuniune de familie, ceea ce se întâmplă de foarte puţine ori, pentru că fratele meu locuieşte în Austria.

 

S-a întâmplat până acum să nu fii cu ai tăi de Paşte?

Da. S-a întâmplat de multe ori să îmi petrec Paştele în familia Ştirilor ProTV, pentru că a fost tura mea de muncă. Şi anul trecut am petrecut totuşi un Paste neconvenţional. Am fost, tot împreună cu părinţii şi câţiva prieteni, în Bulgaria. Am prins o vreme minunată, de plajă chiar, am sărbătorit Învierea cu peşte şi fructe de mare şi, pentru prima dată, nu am simţit lipta cozonacului sau a coşului cu ouă roşii.

 

Există în familia voastră obiceiul să mergeţi la slujba de Înviere?

Spre ruşinea mea nu am mai mers la slujba de Înviere de câţiva ani buni, pentru simplul fapt că mi se pare că totul s-a schimbat şi că nu mai întâlnesc farmecul copilăriei. Lumea vine cu 5 minute înainte, aprinde o lumânare, fără să se gândească la semnificaţia acestui fapt şi pleacă, parcă la un semn, spre casă, club, restaurant…

 

Ce nu vă lipseşte niciodată de pe masă de Paşte?

Normal ca, la fel ca fiecare român, îmi place să aranjez masa de Paşte. Începând de la faţa de masă şi şerveţele, continuând cu diverse decoraţiuni şi terminând cu friptura de miel, drobul preparat de mama, de care sunt îndrăgostită, coşul cu ouă roşii, cozonacul şi pasca, nimic nu îmi lipseşte de pe masă. Toate acestea îmi trezesc o senzaţie de linişte şi cred că Paştele nu ar mai avea farmec dacă nu am avea masa plină de bucate.

 

Care este cea mai dragă amintire legată de sărbătorile Pascale?

Îmi amintesc de Paştele petrecut în Ardeal, la bunicii din partea mamei. Tot ce se întâmpla acolo era desprins parcă dintr-o poveste şi eu, copil fiind, mă bucuram de fiecare secundă de sărbătoare. Nu era nimic comercial la mijloc şi nici fals. Ne adunam toată familia în casa bunicilor. Bunica şi mama găteau de zor, vopseau ouă cu coji de ceapă şi, ca să pară mai cochete, le făceau câte un model cu frunze. În timpul ăsta, din cuptorul de lut îşi făcea loc o mireasmă de cozonac umplut cu multă nucă şi pâine de casă, de care îmi amintesc şi acum. Unchii mei erau responsabili de friptură şi de ciorba de miel. O pregăteau atât de bine, încât m-au făcut să trec peste ideea mea preconcepută cum că “mielul nu e bun, pentru că miroase urât”. Când bucatele erau gata, sosea ora gătitului. Şi când spun asta, nu mă refer la bucătărie. De la mic la mare, toţi aveam pregătită o ţinută impecabilă pentru biserica. Ţin minte că mama mă îmbracă cu rochiţe cochete şi nu pot să o uit nici pe bunica mea, care de Inviere isi punea cele mai frumoase si colorate basmalute, pe care le ţinea sub cheie, într-un dulap. La biserica din sat începea apoi povestea Învierii. Toţi înconjuram de trei ori lăcaşul vechi în genunchi, apoi un sătean bătea în uşa bisericii. Îi deschidea părintele şi omul primea lumina sfântă. În câteva minute întreaga curte se lumina şi toţi incepeam să cântăm “Hristos a înviat”. Şi acum am fiori când îmi amintesc clipele acelea. Unul dintre momentele mele preferate era finalul slubei, când fiecare lua împărtăşania. Mi se părea extrem de înteresant că vinul şi pâinea se dădeau într-o cană pictată cu un simbol al Paştelui. Şi astfel, în fiecare an, colecţia mea de căni speciale era completată cu ceva nou.  Parcă mai linistiţi, toţi ne întorceam către case, iar pentru mine drumul era o adevărată încercare, pentru ca ştiam că trebuie să menţin flacăra aprinsă până în pragul casei. De cele mai multe ori nu reuşeam, dar eram iertată. Plini de voie bună, ne strângeam apoi toţi în jurul mesei şi ne înfruptam din bunătăţile care ne aşteptau călduţe sub ştergare. A doua zi dimineaţa urma un alt obicei pe care îl aşteptam cu mare nerăbdare. Bunica îmi punea într-o oală mare apa rece din fântână, urzici şi câţiva bănuţi. Tradiţia spunea că trebuia să mă spal cu apa aceea ca să îmi meargă bine tot anul şi să fiu frumoasă.

Ai vreun obicei pe care îl păstrezi în fiecare an de Paşte?

Îmi place să îmi pun câte o dorinţă în fiecare an de Paşte.