Iubire și iar iubire

Apropo.ro / 11.11.2004, 14:13
Iubire și iar iubire
Un spectacol semnat de regizoarea germana Ulrike Dopfer și care reunește trei piese de factura diferita, dar avand ca tema comuna iubirea, a fost de curand prezentat în premiera la Teatrul "Nottara". "De trei ori dragoste" este un triptic format din "Vant de toamna", dupa o

Un spectacol semnat de regizoarea germana Ulrike Dopfer și care reunește trei piese de factura diferita, dar avand ca tema comuna iubirea, a fost de curand prezentat în premiera la Teatrul „Nottara”. „De trei ori dragoste” este un triptic format din „Vant de toamna”, dupa o drama japoneza No de Zeami, „Libertate pentru o noapte”, o comedie tradiționala japoneza (Kyogen), și „Play” de Samuel Beckett. Traducerea textelor japoneze este semnata de Emerich Bärfuss, iar adaptarea, de Ulrike Dopfer. Piesa beckettiana este reprezentata pentru a doua oara în Romania și pentru prima oara în romanește, în traducerea lui Cristian Ionescu. Distribuția îi cuprinde pe Diana Lupescu, Emil Hossu, Raluca Gheorghiu, Gabriel Rauța și Cristian Nicolaie. Scenografia îi aparține lui Hannes Schuller, iar muzica este creata de Iosif Herțea și interpretata de Calin Torsan și Silviu Fologea.

Un film ca un puzzle

Filmul „Sindromul Timișoara” a intrat în cinematografe, la cinci ani de la începerea filmarilor. Proiectul a fost început în 1999 de regizorul Nicolae Oprițescu, dupa scenariul lui Mihai Creanga. Trei luni mai tarziu, filmarile s-au oprit. Proiectul a zacut luni bune, pana cand Marius Th. Barna a preluat ștafeta. Noul regizor a pastrat o parte din secvențele deja filmate, dar a modificat scenariul, a introdus personaje noi, a schimbat actorii. Filmul este un puzzle de scene din prezent și trecut. O jurnalista franceza de la agenția de presa GIP (Christine Boisson) vine la Timișoara pentru a afla cum a pierit iubitul ei, fotoreporter la aceeași agenție (Thibault de Montalembert), în decembrie 1989. Greu, totuși, sa duci la bun sfarșit un film despre o tentativa de recuperare a unei realitați, cand nu ai mijloacele necesare…

Premonitoriu

Ultimul film al regizorului olandez Theo Van Gogh, asasinat în luna noiembrie de un extremist islamist, a fost prezentat în avanpremiera la Haga și va fi lansat la scara naționala în luna ianuarie. Intitulat „06/05”, filmul abordeaza subiectul asasinarii, în mai 2002, a liderului olandez de extrema dreapta Pim Fortuyn. Ca și Van Gogh, Fortuyn era un critic al Islamului. Omul politic a fost împușcat cu zece zile înainte de alegerile generale. Filmul lui Theo Van Gogh folosește imagini filmate în ziua asasinatului și avanseaza ipoteza unui complot al serviciilor secrete olandeze. Stranepot al pictorului Vincent Van Gogh, Theo Van Gogh (47 de ani) a fost asasinat pe 2 noiembrie, la Amsterdam, în plina strada. Presupusul asasin, Mohammed Bouyeri, este un fundamentalist islamic de origine marocana. „06/05” va fi difuzat în SUA, Canada și Australia.

Concert la Palatul Șuțu

Palatul Șuțu din Bucuresti a gazduit saptamana trecuta (15 decembrie), cu prilejul apropierii sfintei sarbatori a Nașterii Domnului, un concert susținut de Ansamblul „Euterpe” și dirijat de Georgeta Aldea, concert realizat în cadrul stagiunii muzicale „Iosif Sava” a Fundației ACCUMM. Programul coralei, constituita numai din femei și acompaniata de pianista Camelia Pavlenco, a fost alcatuit din lucrari muzicale și cele mai frumoase colinde purtand semnaturile lui J.S. Bach, G.F. Haendel, Felix Mendelsohn-Bartholdy, Fr. Gruber, Gheorghe Cucu, M. Badulescu, I. Cocisiu, I. Chirescu, C. Arvinte, N. Lungu, Vasile Timuș. Solistele concertului au fost Raluca Moiceanu și Alina Oprița.

„Atracție mondiala” la Satu Mare

Filmul „Világszam”/”Atracție mondiala”, realizat de cunoscutul regizor ungar Koltai Róbert, a fost vizionat saptamana trecuta, în premiera mondiala, la Satu Mare. Filmul surprinde momentul izbucnirii Revoluției maghiare din 1956 de la Budapesta și prezinta destinul a doi frați gemeni care urmeaza meseria tatalui lor, aceea de clovn. Regizorul a marturisit ca a ales Satu Mare ca loc al premierei din motive afective: aici au fost filmate, în primavara, cateva secvențe importante. Koltai, care a împlinit 61 de ani, a marturisit ca seara petrecuta la Satu Mare a fost una dintre cele mai frumoase din viața sa. Deși au avut comentarii pozitive la adresa filmului, înscris în selecția pentru Festivalul de la Cannes, o mare parte dintre cei prezenți au reproșat organizatorilor ca evenimentul s-a desfașurat exclusiv în limba maghiara.

Uchimura pentru Tocilescu

Premiul „Uchimura” pe anul 2002 a fost decernat oficial marți, la sediul UNITER, echipei spectacolului „Amanții însangerați” de Chikamatsu Monzaemon, în regia lui Alexandru Tocilescu. Decizia acordarii acestei distincții, destinate personalitaților care promoveaza cultura japoneza, a fost anunțata la începutul anului trecut. Instituit în 1992, în memoria omului de teatru al carui nume îl poarta, Premiul Uchimura se acorda anual de catre Institutul Internațional de Teatru, pe baza recomandarilor Centrelor Naționale ale acestei organizații. Piesa lui Chikamatsu Monzaemon a fost pusa în scena de Alexandru Tocilescu la Teatrul Național din București., cu actorii Crina Mureșan, Marius Bodochi, Tania Popa și George Ivașcu în rolurile principale. Puiu Antemir a realizat decorul, iar Florinela Popescu Farcașanu – costumele.

ZIARUL DE DUMINICA, supliment al ZIARULUI FINANCIAR

Tags: