Iulia Vântur, trucuri de frumuseţe cu aromă de India

Apropo.ro / 02.10.2014, 12:19
Iulia Vântur, trucuri de frumuseţe cu aromă de India
Ce face Iulia Vântur de arată atât de bine? Frumuseţea vine din interior, dar se întreţine cu un stil de viaţă sănătos, mult sport şi relaxare. Iată cum arată meniul Iuliei Vântur şi la ce trucuri de beauty apelează pentru a fi mereu în formă şi cu zâmbetul pe buze!
 
Foto: Publimedia – Adrian Stoicoviciu
 
 
Iulia, care este ritualul tău de frumuseţe? Care sunt cele 5 trucuri esenţiale de beauty de care nu te desparţi niciodată? 
 
Ştiu că “frumuseţea chiar vine din interior”, aşa că sunt preocupată, în primul rând de sufletul meu. Atunci când eşti echilibrată, liniştită, iubeşti, te respecţi şi ai o stare de bine, se vede şi în exterior, radiezi.
 
Exerciţiile fizice (fittness, aerobic, yoga, zumba) mai ales în aer liber, îmi aduc un tonus foarte bun, nu doar fizic, ci şi psihic. 
Pentru ten: Am încercat cam tot ce este disponibil pe piaţă, îmi place să experimentez, însă în timp am descoperit că produsele româneşti sunt chiar eficiente. 
 
Dimineaţa şi seara – demachiere + hidratare cu creme şi fiole cu acid hialuronic
 
O dată pe săptămână peeling facial, mască cu fructe sau cu miere
 
Pentru corp – exfoliere cu zaţ de cafea + hidratare cu uleiuri, unturi sau loţiuni, după fiecare duş
 
Pentru păr – aproape în fiecare zi aplic pe vârfuri ser sau ulei de argan – de două ori pe săptămână îmi prepar mască cu ulei de ricin şi vitamina A uleioasă pentru rădăcina părului şi ulei de măsline, argan, amla sau cocos pentru lungimi. Este foarte important să masezi scalpul regulat pentru vitalizarea rădăcinii de păr. În India am descoperit conceptul de hair spa, foarte util, sănătos. 
 
 
Foto: Arhiva personală
 
 
Ce ai moştenit în materie de frumuseţe de la mama ta?
 
Cred că eleganţă. În tinereţe o admiram pe mama pentru felul în care se îngrijea, se îmbrăca, avea mereu grijă să fie o prezenţă remarcabilă, dar delicată. Cred că am moştenit de la ea atenţia pentru detalii. O femeie trebuie să fie frumoasă şi îngrijită din cap până în picioare. Dacă am o apariţie în public, nu ies din casă până când nu-mi termin întregul ritual, chiar dacă sunt în întârziere. Pentru mine este mai important să mă simt bine, mulţumită, decât să “arăt” bine.
 
 
Cum îţi păstrezi silueta de invidiat? Faci mult sport?
 
Fac mişcare, merg la sală, e parte a stilului meu de viaţă, nu doar pentru avantejele estetice, ci pentru sănătatea mea. Am avut perioade în care mergeam zilnic la fitness, cu excepţia weekend-ului, acum am un ritm mai relaxat – de 3-4 ori pe săptămână. Încerc să fac plimbări zilnic, să dansez, să urc scările.  Orice formă de mişcare e binevenită.
 
 
Cum arată meniul tău într-o zi, dimineaţa, la prânz şi seară? 
 
Micul dejun: cereale cu lapte, iaurt sau 2 banane
 
Prânz: orez cu carne de pui sau peşte, legume şi salată
 
Cina: peşte sau fructe de mare cu legume şi salată
 
Când simt nevoia, mă răsfăţ cu orice fel de desert sau paste. Nu-mi interzic nimic, însă nu fac exces.
 
 
Foto: Arhiva personală
 
 
Obişnuieşti să găteşti? Ai timp şi pentru îndeletnicirile casnice?
 
Gătesc rar şi folosesc ocazia de a-mi întâlni prietenii la masă, în oraş. 
 
 
Ce fel de mâncare îţi iese cel mai bine?
 
Chiftelele cu sos roşu, salată de bouef, macaroane cu brânză, peşte cu legume, clătite.
 
 
Dar mâncarea ta preferată care este?
 
Mămăliga! Îmi place mămăliga cu brânză – bulz. Îmi plac fructele de mare cu legume, borşul de fasole, supa de găluşte, plăcintele cu mere sau brânză, gătite de mama.
 
 
Care e tentaţia culinară de la care nu te poţi abţine niciodată?
 
Deserturile – îngheţată, tiramisu, profiterol, cheese cake şi lista poate continua. Însă atunci când îmi setez să nu mă ating de dulciuri…nimic nu mă poate ispiti.
 
 
Dana Popa