Jurnalul unei vedete proaspăt căsătorite

De: Nicoleta Nicolae / 14.05.2014, 09:00
Jurnalul unei vedete proaspăt căsătorite
Irina Mohora a făcut de curând marele pas. După 9 ani de relaţie, vedeta TVR s-a căsătorit civil cu partenerul ei. Despre povestea lor de dragoste, dar şi despre ceremonie şi luna de miere, vine cu detalii chiar Irina.

“Cel mai important DA, din viaţa mea, l-am rostit exact în ziua când am sărbătorit 9 ani de relaţie. A fost o zi de poveste, plină de bucurie şi emoţii pe acordurile unui saxofon şi parcă totul s-a terminat mult prea repede. Am fost neaşteptat de emoţionaţi atât noi doi cât şi prietenii şi familia noastră. Cred că mi-au transmis emoţiile lor pentru ca în clipa în care am rostit da-ul şi văzând toţi oamenii dragi mie în faţa mea m-am abţinut cu greu să nu plâng şi chiar nu mă consider vreo plângăcioasă sau sensibilă însă aceste emoţii atât de intense au fost şi pentru mine o surpriză frumoasă. La câteva ore după ce am devenit soţ şi soţie am plecat într-o scurtă lună de miere la Paris, oraşul unde, în urmă cu 8 ani, am primit inelul şi cererea. De altfel, şi tortul a fost tot un mesaj despre povestea noastră de iubire”, spune vedeta.

„La sfârşitul verii urmează nunta şi petrecerea şi abia aşteptăm să avem lângă noi toţi prietenii şi oamenii dragi şi să ne distrăm. Toţi cunoscuţii îmi spun că sunt o mireasă atipică, deloc stresată cu pregătirile şi aranjamentele nunţii. Relaxarea mea vine poate şi pentru că am ales ca nunta să îmi fie organizată nu numai de cei mai buni profesionişti în domeniu ci şi de oameni dragi. Alin Caraman a venit cu nişte idei care completează foarte frumos ceea ce îmi doresc, aşa că Bon Mariage se va ocupa de toată organizarea nunţii, Ellida Toma îmi va face rochia de mireasă, iar Bianca Ioniţă, de la KanalD, printre pregătirile pentru nunta ei, se va ocupa de invitaţiile mele. Tot ce imi mai ramane este sa savurez fiecare clipa!”, ne-a mărturisit Irina Mohora.

FOTO: Arhiva personala