La 37 de ani, Oana Roman este însărcinată!

De: Mioara Tronaru / 04.09.2013, 10:24

La 37 de ani, Oana Roman este însărcinată!
Oana Roman a declarat, la emisiunea "La Măruţă", că este însărcinată.

După ce a părăsit Kanal D, Oana Roman (37 de ani) are parte şi de veşti minunate. Ea a aflat la începutul verii că va deveni mamă, dar a păstrat până în acest moment secretul. „Am aflat la începutul verii că sunt însărcinată. Nu am plănuit acest lucru. Am încetat demult să nu mai fac planuri. Sunt însărcinată în 3 luni şi jumătate. N-am planificat nimic, dar s-a întâmplat. Între mine şi iubitul meu este o diferenţă de 10 ani. N-aş fi făcut acest pas dacă lucrurile nu erau bine între noi. Mamei i-am spus la telefon şi s-a blocat. Tata mi-a spus că se bucură foarte tare pentru mine, dar că se bucură şi mai mult pentru el”, a declarat Oana Roman la emisiunea de la ProTV.

În urmă cu ceva timp, fosta vedetă a postului Kanal D, a dezvăluit că îşi doreşte enorm de mult o familie şi, mai ales, un copil cu iubitul ei Marius. Ea a şocat însă în momentul în care a declarat că a făcut câteva întreruperi de sarcină. „Pur şi simplu nu s-a întâmplat, amândoi ne dorim copii. Nu am făcut atunci când a trebuit, eu am facut nişte întreruperi de sarcină. M-am căit foarte mult. M-am gândit că poate menirea mea nu este să devin mamă, ci să am grijă de ceilalţi”. Oana Roman şi Marius formează un cuplu de 7 luni.