La ce nu au putut renunţa vedetele de Revelion? La blană!

De: Cătălina Matei / 01.01.2014, 16:05
La ce nu au putut renunţa vedetele de Revelion? La blană!
Celebrităţile americane au avut o noapte de Revelion de pomină! Petreceri, concerte, multă băutură şi un accesoriu nelipsit din ţinuta de Anul Nou: haina de blană.

Miley Cyrus a susţinut un recital în Ajunul Noului An pe celebra scenă din Times Square, New York, locul în care se adună mii de oameni pentru a petrece Revelionul. Iar ţinuta sa a fost una excentrică, la fel cum ne-a obişnuit până acum: Miley a purtat un top şi pantaloni mulaţi cu paiete aurii, iar pe deasupra a purtat o haină de blană albă.  

Tot o haină de blană albă şi-a ales şi Rihanna pentru Noaptea de Anul Nou. Paparazzii au surprins-o la intrarea într-un club celebru din New York la 4 dimineaţa. Artista purta pantaloni argintii, iar în picioare – o pereche de sandale. Ţinuta sa extravagantă a fost completată de un voal discret, ce îi acoperea faţa.

Proaspăta mămică a ales să-şi petreacă ultimele zile din 2013 într-o staţiune de schi din Colorado, alături de logodnicul său Kanye West şi de sora ei Kourtney. Pasionată de fashion, Kim Kardashian n-a renunţat la unul dintre cele mai îndrăgite accesorii ale vedetelor din lumea întreagă nici pe pârtia de schi. Astfel, pe lângă clăpari şi mănuşi, Kim şi-a completat echipamentul cu o superbă blană neagră.