Lamborghini Diablo

Deja numele este de ajuns sa-ti faca pielea de gaina, chit ca a iesit demult din fabricatie, sau poate tocmai de aceea. Este o sansa fantastica de a conduce un MONSTRU in adevaratul sens al cuvantului, o masina de sport din alta era, anterioara electronizarii si democratizarii masinilor super-sport. Si cand spun democratizare, ma refer la usurinta cu care se conduc actualele super-sportive. Iar in cazul Diablo este exact pe DOS!

Cine are acum 30-40 de ani, in mod cert a visat pe timpul copilariei la Lamborghini. Nu stiu de ce, dar parca intotdeauna a sunat mai exotic si mai incitant decat Ferrari, desi in mod cert exponentii calutului cabrat depasesc cu mult ca realizari pe vecinii din Sant’Agata Bolognese. In fine, astfel de dezbateri nu o sa se poata rezolva niciodata, asa ca revenim in curte la Autorom si asteptam nerabdatori aparitia bestiei.

Deja din subsol se auzea un sunet alert de motor, iar domnul Mojilian puncteaza ce important este sa incalzesti aceasta mecanica impresionanta inainte de a incerca sa inaintezi. De fapt, asa cum o sa vedem mai tarziu, pana nu atinge 90 de grade, motorul se opreste daca incerci sa-l turezi peste 3.000 rot/min.

Dupa cateva minute in care impreuna cu George Grigorescu ne si faceam planuri de cat de tare vom merge, poarta se deschide si apare un superb si impunator Diablo rosu, an de fabricatie Â’91, cu doar 1.480 km la bord!

Din start, sentimentul primordial este acela de admiratie si respect. Masina este atat de lata incat te si gandesti cum o sa incapi pe drum cu ea, si atat de joasa incat in mod cert ti-e frica sa nu treaca vreun camion peste tine.

Aparuta in 1990 la Salonul de la Detroit – firma fiind detinuta in acea perioada de Chrysler – si desenata cu o mana forte de Marcello Gandini, cel care mai fusese responsabil si de Miura si Countach, Diablo se nastea dupa 26 de ani de cariera a exoticului Countach.

Linia extrem de reusita, fluida dar puternica, chiar daca un pic indulcita fata de original de catre biroul de design al Chrysler, combinata cu performante de exceptie (325 km/h!!), a facut ca lumea super-sportivelor epocii sa se cutremure. Din start, Diablo devenea cea mai rapida masina din lume, devansand Ferrari-ul F40.

Dar era oare in ton cu timpurile?

Exact in acea perioada, Porsche – cu ultra-rafinatul 959 – si Ferrari – cu fantasticul F40 – explorau solutiile izvorate din motorsport, motoare turbo respectiv materialele compozite care mareau rigiditatea si reduceau greutatea.

Diablo la randul sau, era mai apropiat de Countach, mai degraba o evolutie a acestuia, utilizand un sasiu „space frame” care era de actualitate in aniiÂ…Â’70 si un enorm motor aspirat de 5.703 cmc cu 12 cilindri in V. Rezultatul era o masina grea – 1.575 kg – siÂ…greoaie la condus.

Grea incercare

Odata coborat in cockpit si culcat in scaune, incepi sa iti dai seama cat de mult drum a parcurs industria de automobile in acesti 15-20 de ani.

Spatiul este stramt, atat in zona capului cat si a picioarelor ce trebuiesc sa stea dezaxate fata de coloana volan datorita pasajelor de roti, iar in fata ochilor se afla un imens tablou de bord a carui design nu are nimic de-a face cu superbul exterior.

Turometrul gradat pana la 9.000 rot/min si vitezometrul pana la 340 km/h iti dau, in schimb, de gandit, mai ales ca imediat in spatele tau cei 12 cilindri te inconjoara cu note in regim fortissimo! Imediat ce pornesti, iti sar in ochi directia foarte grea – fara servo -, precum si franele ce necesita o apasare puternica, iar schimbatorul, ghidat de celebra grila metalica te pune la grea incercare.

Totul se sterge in schimb din memorie la prima accelerare puternica! Motorul se rasteste la tine cu un zgomot fabulos, iar efectul accelerarii te face sa doresti o reconsiderare a codului rutier. In treapta intai se depasesc 100km/h, asa ca te resemnezi asupra soartei carnetului si profiti la maximum accelerand si schimband in continuare. Curios, senzatia de viteza nu e cine stie ce, motorul atmosferic impingand liniar, dar cand te uiti la vitezometru iti dai seama ca totul se petrece extrem, extrem de rapid! Te surprinzi razand cu gura pana la urechi la 270 km/h la intrarea in Saftica. Zgomotul infernal te binedispune pentru urmatorii 10 ani, iar trecatorii se intreaba de ce acest OZN zboara atat de jos?

In scurt timp insa, iti dai seama de prapastia dintre acest dinozaur si masinile moderne de sport, care pot fi conduse de oricine, care nu mai pun probleme si care dau niste raspunsuri politicaly correct.

Insa tocmai aici rezida farmecul unui Lamborghini Diablo, farmec pe care nu sunt sigur ca multi l-ar mai accepta sau dori.

Sursa: ProMotor