„Mad Men” revine pe micile ecrane

De: Cătălina Matei / 13.04.2014, 09:00
"Mad Man", serialul care a făcut ca ţigaretele şi coafurile din anii '60 să fie din nou în vogă, îşi începe, duminică, lungul periplu al celui de-al şaptelea sezon al său, care va fi şi ultimul, pe postul AMC din Statele Unite.

14 episoade, difuzate în două calupuri de câte şapte, vor fi difuzate până la sfârşitul lui iunie 2015, pentru a pune punct final aventurilor sentimentale şi profesionale ale angajaţilor unei agenţii de publicitate din New York, coordonaţi de seducătorul şi misteriosul Don Draper, un personaj interpretat de actorul Jon Hamm, scrie MEDIAFAX.

Creatorul serialului, Matthew Weiner, celebru pentru faptul că dezvăluie foarte puţine lucruri despre intrigile viitoare din această producţie, a declarat într-un interviu publicat pe site-ul postului AMC că acest ultim sezon „va vorbi despre lumea materială şi imaterială”.

„Serialul va prezenta lucruri lumeşti, precum ambiţia, succesul, banii, timpul, dintr-o anumită perspectivă şi, prin contrast, lucrurile care nu se văd, precum viaţa spirituală, interioară. Când nevoile materiale sunt satisfăcute (…), ce mai rămâne?”, a adăugat el.