Mircea Diaconu, activist al binelui

De curind a fost lansat deja celebrul film al lui Nae Caranfil, Filantropica (filmat in studiourile MediaPro), unde Mircea Diaconu a jucat rolul principal – un profesor care, vrand sa faca o figura buna in fata unei fete cu pretentii, a intrat in lumea cersetoriei bucurestene.

– Cit din personajul pe care-l jucati in „Filantropica” este Mircea Diaconu?

Foarte putin, spre foarte putin. Personajul, ca sa functioneze in ecuatia scenariului, trebuie sa aiba o doza de tristete. Dinica imi spune la un moment dat in film, referindu-se la mecanismul milei si al cersetoriei: „Dumneata esti foarte potrivit, fiindca ai o tristete…”.

Or eu, cel putin, nu sunt asta. Dimpotriva. Daca vreti vreo asemanare cu vreun personaj jucat de mine, acesta este cel din filmul „Mere rosii” – care era un tip bataios si colturos. Ceea ce nu-i personajul din „Filantropica” – care e un om usor ratat, neimplinit, nefericit. De fapt, un invins, pina la capat.

– In mai toate filmele il interpretati pe baiatul bun… Asa sinteti si in realitate?

Am jucat doar doua personaje negative in viata mea si le tin minte atit de bine (intr-unul eram chiar criminal – in „Flacari pe comori” de Nicolae Margineanu)… Le-am iubit, pentru ca au fost atit de putine. Nu stiu daca sint baiatul bun, dar cert este ca incerc sa fiu. Nu-mi iese mereu…

Dupa cum ziceam pe vremuri, eu sint un fel de activist al binelui. Asa era pe la mine, pe-acolo, pe unde m-am nascut, in Campulung Muscel: trebuia sa dai buna ziua la toata lumea, sa fii cuviincios, sa fii bun… Tinarul furios nu se purta pe vremea mea. Nici macar in adolescenta nu am fost un revoltat. Am incercat sa fiu performant, dar nu revoltat.

– Cum colaboreaza un actor cu experienta cu un regizor tinar – cum e Nae Caranfil?

Nae nu intra deloc in categoria regizorului tinar. Are atita meserie in el, incit poate fi considerat foarte bine un batrin regizor. El era matur profesional inca de cind facea filme ca student. Si atunci era la fel ca acum: surprinzator de meserias. Si foarte asezat, nu trasnit. Nae poate sa aiba idei absolut fabuloase – ca si aceasta din „Filantropica” -, dar dupa aceea devine metodic si cu mare atentie la amanunte. Va spun: e un regizor batrin.

Cit despre colaborarea cu el, totul a fost superb, pentru ca am ajuns sa-l cunosc foarte bine. De altfel, este unul dintre regizorii pe care deja stiu cum sa-i pacalesc (spre binele lor) – din cind in cind, regizorul trebuie putin pacalit. Si aici, la „Filantropica”, i-am scapat din mina de vreo doua ori. Am mai pus inca ceva, ceva invizibil (in interpretare, in stare, in solutii, in rezolvari), care nu se vede decit dupa ce ai developat. Lasindu-le in film si acceptindu-le, Nae si le-a asumat.

– Cind l-ati cunoscut pe Nae Caranfil?

L-am cunoscut cind era in ultimul an de liceu – il insotea pe tatal lui, care venise sa-mi ia un interviu. Nae era exact ca acum: cu ochelari, inalt, matur; numai la chelie „s-a mai lucrat” intre timp – pe atunci era doar o promisiune. Apoi ne-am vazut foarte rar. Rar, dar esential. La un moment dat, a fost plecat din tara pentru mai mult timp.

Cind a venit, m-a sunat si mi-a propus sa joc in filmul „Asfalt tango”. Dupa aceea mi-a marturisit ca atunci cind a scris scenariul pentru „Asfalt tango” s-a gindit la mine. Cauta unul ca mine, dar mai tinar, si mi-a vopsit parul la vechea culoare, asa cum a facut-o de altfel si pentru „Filantropica”. Dar e pentru ultima oara cind ma mai vopsesc… Diferenta dintre realitate si personaj e deja prea mare! Poate ca nu s-a vazut, dar nu vreau sa ajunga sa se vada.

– In peisajul cinematografiei rom‰nesti, filmele lui Nae Caranfil sint niste flori cu care nu se face primavara sau deja incepe sa se simta un progres?

Nu stiu, inca sunt sceptic. Suntem 22 de milioane de romani si vreo cinci milioane in afara. Deci am putea sa ne construim o piata cinematografica romaneasca. Cheia este piata: daca ai unde sa-ti vinzi marfa, atunci existi, daca nu – nu. Problema e ca intirziem sa gindim cinematografia cu notiunile de piata.

Nu noi, nu Nae, nu Cristian Comeaga (n.n. producatorul filmului „Filantropica”) sau multi altii. E vorba de cei care decid, vreo cinci-sase regizori in virsta, care hotarasc cum sa arate legile cinematografiei, cum sa fie ONC, cine sa faca film etc. Ei inca gindesc filmul ca pe o arta rupta de orice realitate economica – asta insemnind „Bugetul sa ne dea bani, noi sa facem filme” si fara nici o responsabilitate.

– Dar, la nivelul industriei cinematografice, nu credeti ca lucrurile au evoluat? Studiourile MediaPro, de exemplu, unde s-a filmat si „Filantropica”, lucreaza din plin…

Nu asta e problema cinematografiei noastre. Studiouri de productie avem, in Romania se fac multe filme, dar MediaPro sau alte studiouri fac cel mai mult filme straine. Noi vorbim de piata cinematografica romaneasca.

Nu la productie stam prost, ci la oferta regizorilor si apoi la exploatare. Si se produce marfa, dar dupa aceea stai cu ea in cutie si mai astepti cite un festival, o dai in final la televiziune si cu asta basta. {titi cum se spune in strainatate? „Nu incepi un film pina nu ai deja contractele de distributie semnate” – deci, pina nu ai piata asigurata, nu intri in productie. Noi, dimpotriva – facem mai intii filmul si dupa aceea ne uitam la el.

Cezar Paul-Badescu
Pro TV Magazin