„MAMMA MIA!”, ultima reprezentaţie din acest an, chiar înainte de Revelion

Într-una dintre cele mai friguroase luni ale anului, o scurtă vacanţă pe o insulă însorită este întotdeauna o idee bună. Şi nu oricum, ci împreună cu familia şi cu toţi prietenii. Iar dacă în program sunt incluse muzică, dans, o frumoasă poveste despre prietenie, relaţii, iubire, dar şi mult umor, nici că există un alt loc mai potrivit decât... Sala Palatului din Bucureşti!

Pe 28 decembrie, în ultimul spectacol din acest an, MAMMA MIA! va aduce atmosfera insulei greceşti la Bucureşti, iar toţi cei care doresc să facă un cadou special de sărbători celor dragi pot achiziţiona bilete cu preţ redus până pe 31 octombrie. De asemenea, cei care vor cumpăra mai mult de 8 bilete vor beneficia, tot până la 31 octombrie, de pachetul promoţional cu 15% reducere.

„MAMMA MIA!” revine la Bucureşti cu cele mai frumoase decoruri, cu 20 de dansatori şi 16 solişti, coregrafii originale, costume spectaculoase şi muzică live, în intrepretarea  artiştilor  Loredana Groza, Ana Munteanu, Anca Ţurcaşiu, Ecaterina Ladin, Aurelian Temişan, Horia Brenciu, Adrian Nour, Sebastian Seredinschi.

De la finalul lunii mai şi până în prezent, musicalul MAMMA MIA! s-a jucat la Bucureşti (6 spectacole), Cluj şi Alba Iulia, totate reprezentaţiile fiind vizionate de aproape 30.000 de spectatori. Ultima reprezentaţie din acest an, din Bucureşti, le va oferi tuturor celor care nu vor rata cea mai frumoasă poveste spusă pe versurile celebrelor piese ABBA ocazia de a se bucura de un show unic în România şi de a intra în atmosfera de sărbătoare, cu doar trei zile înainte de Revelion. MAMMA MIA! pregăteşte surprize nu numai pentru bucureşteni, ci şi pentru moldoveni, pentru că în luna noiembrie musicalul va ajunge în premieră în Moldova, pe 5 noiembrie la Bacău de la ora 19:00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” şi pe 7 noiembrie la Iaşi, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă.

Galerie foto

vezi galeria 16 foto
Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații