Nicolai Tand participă la “Dansează printre vise”

De: Cătălina Matei / 15.09.2014, 11:16
Nicolai Tand participă la “Dansează printre vise”
În această toamnă, chef Nicolai Tand trece de la bucătărie la... dans! Vedeta Antenei 2 participă la prima ediţie a emisiunii “Dansează printre vise”, care va începe în curând la Antena 1.

De câteva luni merge la sală şi a reuşit să slăbească deja 8 kg, iar noul stil de viaţă se potriveşte perfect cu proiectul în care va fi implicat în această toamnă la Antena 1.

„E o provocare pentru mine, vreau sa văd dacă sunt capabil să dansez. Îmi plac oamenii care se mişcă fain pe ringul de dans şi mă bucur că am şi eu şansa să învâţ să dansez cu adevărat la 40 de ani”, a recunoscut Nicolai, cel care spune că are toată voinţa necesară pentru a face faţă nivelului ridicat al competiţiei.

Foto: Antena 1

Pe cât de mare este entuziasmul lui, pe atât de mari sunt şi temerile. „La început, totul mi se pare greu. Orice pas e dificil şi mi-e teamă că nu o să reuşesc să învâţ o coregrafie atât de complicată în doar câteva zile. Cred însă că e o frică normală, a începătorului”, a declarat Nicolai. Soţia sa, Monica, îi asigură meniul zilnic de încurajări. „Ştie, însă, că e foarte mult de muncă, e vorba de ore întregi de repetiţii şi mi-a spus că va fi ca o meserie pe care nu am mai practicat-o, având în vedere că voi repeta cel puţin opt ore pe zi”, a mai spus Nicolai Tand.