Oana Cuzino – Mâncarea sănătoasă poate avea un gust divin

Apropo.ro / 01.03.2010, 00:00
Oana Cuzino - Mâncarea sănătoasă poate avea un gust divin
Prezentatoarea emisiunii ”Ce se întâmplă, doctore?” de la PRO TV are din adolescenţă unul dintre cele mai sănătoase obiceiuri: două mere pe zi. Chiar dacă ţine la siluetă şi sănătate, nu înseamnă că restul preparatelor pe care le alege sunt fade şi lipsite de gust. Dimpotrivă. Ne-a făcut o demonstraţie despre cum putem să mâncăm sănătos, divers şi... foarte condimentat.

– Când ai învăţat să găteşti?
Ca orice fată, în copilărie am prins din joacă gătitul ajutând-o pe
mama sau pe bunica sau curăţănd cu degetul coca delicioasă pentru
prăjituri. Cu vre­mea, am priceput însă că gătitul este o artă,
înseamnă fler, cultură generală şi de specialitate, presupune mult,
mult exerciţiu, dar poate aduce şi multă distracţie.
– Ce îi prepari fiicei tale, mai ales când face
mofturi?

Fetiţa mea nu este prea mofturoasă, mai ales că am deprins-o de
mică cu un anumit stil de a mânca.
– Cum arată un meniu de-al tău?
Dimineaţa alternez proteine (brânză cottage cu ou sau şuncă de pui)
cu vegetale crude, ori musli cu iaurt ori lapte. Între mese, mere
şi mixt de seminţe, nuci, alune şi fructe confiate. La prânz, supă
clară şi salate, iar apoi un suc proaspăt de portocale. Seara,
legume la cuptor ori tăiţei ori orez sălbatic, fiecare fel asezonat
cu salate foarte bogate. Câteva zile pe săp­tă­mână alternez carnea
slabă, la cuptor, cu peştele. Prefer somon, ton sau cod. Tot seara,
ca desert – fructe sub formă de salată, prăjitură simplă ori fructe
confiate, un pahar de lapte cald ori ceai. În plus, nu trece o zi
fără mi­nimum două mere!
– Când pleci peste hotare, „furi” reţete
locale?

Mă inspiră mult bucătăria orientală şi am introdus în meniu
numeroase con­dimente care provin din Asia: curry, ginger, cocos,
sos de soia. Acestea înnobilează şi dau gust şi celor mai inspide
legume fierte. Tot în Asia m-am îndrăgostit de pastele din orez şi
nu îmi mai plac deloc cele clasice. Din bucătăria europeană am
preluat lucruri simple, cum ar fi legumele gătite doar câteva
minute la grătar ori amestecul de ulei de măs­line de calitate şi
oţet balsamic turnat peste mozarella sau altă brânză mai fadă, ori
parfumarea piureurilor de le­gume cu ulei de trufe.

Stir Frying
Este un fel de mâncare tradiţional asiatic, care valorifică fibrele
şi elementele preţioase din legume printr-un mod de preparare
extrem de rapid. Gradul de condimentare este determinat de ardeiul
iute, iar gustul poate fi înnobilat de ciupercile uscate româneşti,
care se găsesc la piaţă sau la supermarket.
Ingrediente: 2 ardei capia roşii, un ardei iute, 3-4 căţei
de usturoi, 3 cepe verzi medii, o ceapă roşie dulce, 3-4 ciuperci
medii, 5-6 hribi uscaţi, un sfert de varză albă, un broccoli, 10
păstăi de fasole verde prefiartă, 2 linguri de porumb boabe, o
lingură mare de ulei de măsline pentru gătit, un vărf de cuţit de
sare, 2 linguri de sos de soia, ulei de susan, o linguriţă de
seminţe de susan ori muguri de pin.
Mod de preparare: Amestecurile de legume (totul se taie în
fâşii lungi şi subţiri) se fac în două castronaşe separate, pentru
a rămâne ceva mai crocante şi pentru a-şi păstra identitatea
gustului. În primul bol, se amestecă ardeii capia, ardeiul iute cu
usturoiul, ceapa verde şi rondelele de ceapă dulce. În al doilea,
celelalte legume. Hribii uscaţi pot fi ţinuţi înainte câăteva
minute în apă. Se încinge o lingură de ulei de măsline special
pentru gătit în ceaun şi se pune mai întăi amestecul de ceapă şi
ardei. La câteva secunde, se adaugă şi legumele din celălalt bol,
plus sarea şi piperul. După două minute, legumele încep să se
înmoaie şi acum este momentul să adăugăm soia, eventual şi o
linguriţă de ulei de susan. După alte 30 de secunde, legumele sunt
gata. Acestea pot fi înfrumuseţate presărând peste ele seminţe de
susan, care potenţează aroma uleiului de susan adăugat în sos. Cei
care doresc mai multă consistenţă pot adăuga o lingură de muguri de
pin.