„Pacienţi de lux”, sezonul 5, vine la Universal Channel

De: Nicoleta Nicolae / 31.01.2015, 09:00
„Pacienţi de lux”, sezonul 5, vine la Universal Channel
„Pacienţi de lux”, care începe, în premieră la Universal Channel, din 2 februarie, cu două episoade difuzate de la ora 22.00, îl aduce în prim plan pe Hank, care revine la muncă, după cele şase luni în care s-a recuperat după operaţia cerebrală.

Hank încă are bănuieli legate de moartea lui Boris, iar lipsa lui de încredere în Dmitry creşte după o descoperire şocantă. Evan trebuie să-şi găsească 300 de susţinători ca să poată deveni candidat în alegerile pentru consiliul orăşenesc, dar în scurt timp îşi dă seama că e o misiune mai dificilă decât crezuse iniţial.

Producătorii executivi ai serialului Pacienţi de lux sunt Andrew Lenchewski şi Michael Rauch, dar şi Rich Frank, Paul Frank şi Jeff Kwatinetz (fondatorii companiei de producţie Prospect Park). Serialul este filmat integral în New York (Long Island şi Brooklyn) şi în diferite locuri din zona Hamptons.

Evan este preocupat şi de posibilitatea de a pune mâna pe un client înstărit, Blythe Ballard. Blythe, un bogătaş cu state vechi în Hamptons, ajunge în grija lui Hank după ce are un accident, este impresioant de HankMed şi e curios în legătură cu administrarea clinicii. În paralel, Paige revine de la şcoală şi abia aşteaptă să devină soţie cu acte în regulă, aşa că începe să facă cumpărături pentru noua ei casă, dar Evan nu e la fel de entuziasmat.