Scandal la „American Idol”: Nicki Minaj o înjură pe Mariah Carey! (Video)

De: Gabriela Voicu / 03.10.2012, 17:31
Scandal la
Cântăreața Mariah Carey a fost insultată și jignită, ieri, în timpul audițiilor pentru emisiunea-concurs "American Idol".

Starul american Mariah Carey a fost insultată și jignită în timpul audițiilor pentru emisiunea-concurs „American Idol”, marți, iar producătorii show-ului au decis să întrerupă filmările din cauza acestei dispute verbale violente.

Totul a început după ce Mariah i-a spus colegei sale din juriul emisiunii „American Idol”, cântăreața de muzică rap Nicki Minaj, că este o „cățea”. La rândul ei, cântăreața americană de muzică rap a amenințat-o pe Mariah Carey.

Cele două s-au certat în direct, în urma prestației unui concurent înscris în acest show, filmat în orașul Charlotte din statul Carolina de Nord. Keith Urban, alt membru al juriului, alături de Randy Jackson, a intervenit pentru a le calma.

Rivalitatea dintre cele două cântărețe este deja de notorietate. Mariah Carey, plătită cu 18 milioane de dolari pentru a participa la această emisiune, nu suportă ideea ca tânăra Nicki Minaj să îi facă concurență în acest show. Mariah o consideră pe Nicki „ciudată” și nedemnă de a face parte din juriul „American Idol”.

Potrivit site-lui TMZ.com, o sursă care a asistat la această scenă susține că Nicki Minaj a amenințat-o pe Mariah Carey cu următoarea frază: „Te voi face K.O.!” În înregistrarea video, postată pe site-ul TMZ.com, schimburile violente de replici dintre cele două sunt destul de dificil de înțeles.