#SELFIE, radiografia unui film de succes

De: Mioara Tronaru / 16.05.2014, 11:57
#SELFIE, radiografia unui film de succes
Mai mult decât un fenomen, filmul #SELFIE a adus deja în cinematografe aproximativ 20.000 de spectatori şi asta într-o singură săptămână.

Cu un buget de aproape 900.000 de euro, #SELFIE a fost filmat în 27 de zile, în 12 locaţii. La realizarea comediei a participat o echipă de filmare compusă din 68 de profesionişti, care a fost completată de 9 cascadori, totul fiind coordonat cu talent şi determinare de Cristina Iacob, regizorul filmului.

Un proiect cinematografic extrem de ambiţios, #SELFIE a folosit 10 camere pentru realizarea unei cascadorii impresionante, în care o maşină a plonjat în apele Mării Negre. Din fericire totul a mers ca pe roate şi nu numai că nimeni nu a avut de suferit, însă întreaga scenă a fost filmată din prima încercare, cum s-ar spune în termeni de specialitate “dintr-o singură dublă”.

Chiar dacă munca din spatele acestei comedii a fost una titanică, ceea ce transformă #SELFIE într-un altfel de film românesc este echipa tânără implicată în realizarea sa, de la actorii principali: Crina Semciuc, Flavia Hojda, Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Levent Sali şi Alex Călin, până la cea care a orchestrat totul, regizorul Cristina Iacob.

Filmul reuşeşte performanţa de a reuni şi nume celebre pe marile ecrane: Răzvan Vasilescu, Florin Călinescu, Mihaela Rădulescu, Dan Chişu, Răzvan Fodor, Alina Chivulescu, Carmen Tănase şi Nicoleta Luciu şi nu în ultimul rând Smiley şi Alex Velea, care pot fi admiraţi cu toţii în roluri memorabile în #SELFIE.

Astăzi echipa de actori şi realizatori ai filmului îşi dă întâlnire cu fanii la Iaşi, cu începere de la ora 19.00, la cinema Republica, unde va avea loc proiecţia de gală a filmului, care va fi precedată de o sesiune de autografe.

Tot de astăzi, fanii au ocazia să vadă filmul şi în trei noi locaţii, respectiv: Colours Cinema Alba Iulia (în incinta Alba Mall), Cinema City Bacău şi Cinema Republica din Iaşi.

Care a fost atmosfera pe platourile de filmare şi cât de mult s-au distrat actorii puteţi afla urmărind acest material video: https://www.youtube.com/watch?v=OJZr62CDAV8.