Top 10 cele mai valoroase bunuri ale vedetelor

De: Cătălina Matei / 09.11.2014, 09:00
Top 10 cele mai valoroase bunuri ale vedetelor
Pe ce mai pun preţ vedetele în ziua de azi? Pe trupurile lor sau, mai bine zis, pe anumite părţi. De la picioare şi sâni până la părul de pe piept şi sperma din dotare, toate acestea reprezintă cele mai valoroase bunuri ale celebrităţilor. Iată un Top 10 al acestora!

În timp ce majoritatea oamenilor îşi asigură locuinţa, maşina, bijuteriile sau chiar animalele de companie, celebrităţile de la Hollywood preferă să aibă grijă de anumite părţi ale trupurilor personale. Cei de la publicaţia „The Sun” au realizat şi un Top 10 ale celor mai scumpe asigurări.

10. David Lee Roth, spermă de 1 milion de dolari

Prin anii ’80, solistul trupei Van Halen făcea furori cu un cover după celebra piesă „Just A Gigolo” şi avea mare succes la domnişoare. Atât de mare, încât David s-a gândit să încheie o poliţă de asigurare pentru propria spermă, în valoare de 1 milion de euro. În cazul în care artistul ar lăsa însărcinată vreo fană, din greşeală, acesta se poate baza pe uriaşa sumă pentru a acoperi cheltuielile de întreţinere ale copilului. Şi, dacă ne luăm după ce bârfeşte presa mondenă se pare că David şi-a cam făcut de cap, fără să se teamă de vreun eventual prezervativ… spart.

9. Keith Richards, 1,6 milioane de dolari pentru două mâini

Era normal pentru chitaristul de la Rolling Stones să-şi asigure mâinile, căci fără ele, cu siguranţă, nu şi-ar mai găsi un loc de muncă. Poliţa de asigurare acoperă ambele mâini în cazul în care Keith ar suferi un accident nefericit în urma vreunei catastrofe sau în timp ce îşi tunde gazonul din faţa casei.

8. Heidi Klum, picioare de 2,2 milioane de dolari

Şi ce picioare! Curios este faptul că unul dintre picioarele supermodelului de origine germană este asigurat cu 200.000 de dolari mai puţin decât celălat, din cauza unei cicatrice pe genunchi. Heidi a declarat pentru publicaţia „The Sun” că, înainte de a semna poliţia de asigurare, în valoare de 2,2 milioane de dolari, a fost verificată îndeaproape de către un broker de asigurări: „Picioarele valorează diferit, pentru că am o cicatrice de când eram mică. Am fost examinată la Londra. Un tip a venit şi mi-a verificat piciorul”.

7. Dolly Parton, un decolteu adânc de… 3,8 milioane de dolari

Fără îndoială, regina muzicii country are o voce impresionantă şi un decolteu pe măsură. În urmă cu ceva ani, artista şi-a asigurat sânii cu câte 300.000 de dolari… fiecare. Însă, din cauza inflaţiei, suma asigurată a crescut şi ea şi a ajuns în prezent la 3,8 milioane de dolari. Sânii, însă… au rămas la fel!

6. Rod Stewart, 6 milioane de dolari pentru vocea sa

Având o carieră impresionantă, Rod Stewart ar fi fost un nimeni dacă nu ar fi avut o voce atât de specială. Mai mult, cântăreţul a fost avertizat de importanţa unei poliţe de asigurare în 2000, când a trecut printr-o intervenţie chirurgicală la gât.

5. Tom Jones, 7 milioane de dolari pentru părul de piept

Poate cea mai excentrică poliţă de asigurare din rândul vedetelor este cea a lui Tom Jones. Cântăreţul nu a vrut să-şi asigure vocea, ci a preferat să investească banii în altceva: în părul de pe piept. Şi nu vorbim de orice sumă, ci de 7 milioane de dolari!

4. Jennifer Lopez, un funduleţ bombat de 27 de milioane de dolari

J-Lo a devenit cunoscută în lumea întreagă nu doar pentru rolurile sale din filme sau videoclipurile lansate, ci şi datorită fundului său bombat. Formele sale generoase au devenit deja un brand personal, prin urmare actriţa a considerat că e cazul să-şi asigure „bunurile” din dotare. Iar suma pe care a investit-o este uriaşă: 27 de milioane de dolari!

3. Michael Flatley. Cum să calci pe 40 de milioane de dolari?!

Celebrul dansator de origine irlandeză câştigă bani frumoşi de pe urma spectacolelor de dans, alături de trupa sa. „Stăpânul dansului” a avut grijă să-şi asigure picioarele, pentru nici mai mult, nici mai puţin decât 40 de milioane de dolari. Astfel, în cazul unui accident nefericit, Flatley şi-a asigurat o pensie mai mult decât liniştită, din punct de vedere financiar.

2. David Beckham, 70 de milioane de dolari pentru „obiectul muncii”

Deşi câştigă mulţi bani din reclame, chipul şi trupul său fiind dorit de mulţi clienţi, David Beckham nu ar fi ajuns la fel de celebru cum este azi dacă nu ar fi fost… picioarele sale. Prin urmare, fotbalistul şi le-a asigurat pentru 70 de milioane de dolari. Astfel, mijlocaşul de la Paris Saint-Germain deţine una dintre cele mai scumpe poliţe de asigurare din lumea sportului.

1.Mariah Carey, asigurare-record de 1 miliard de dolari

După ce i-a fost acordat un premiu extrem de important pentru picioarele sale, cântăreaţa s-a gândit că ar fi bine să şi le asigure. Suma? Record absolut! Un miliard de dolari! Mulţi se aşteptau ca Mariah să investească o asemenea sumă exorbitantă în vocea sa, însă gurile rele spun că poate cânta şi fără picioare! Iar firma care i-a premiat picioarele s-a gândit să-i dăruiască cântăreţei o statuie din aur… în formă de picioare!

Cătălina Matei

Credit foto: Hepta; AFP Mediafax